Obiect sub formă de disc cu lumini multicolore și diametru de 30 m

Anul: 1996
Luna: Iulie
Ora: 21
Locația: orașul Galați

Ma numesc Silviu T., vă urmăresc cu interes în tot ce realizați în planul cercetării OZN.

Descriere observație: 

"Doresc să vă relatez pe scurt o întâmplare din anul 1996, din orașul Galați, într-un cartier de la periferie. Observația a fost făcută de mine și un vecin.
Zi de vară, deosebit de călduroasă, luna iulie, fără vânt, zi în care nimic nu pare a se întâmpla și totuși,  în jurul orei 21 când soarele se pregătește să apună, am zărit un OZN, de formă sferică, cu lumini colorate, pe strada Bărboși, nr.35, Cartier Micro 17, ce se deplasa cu o viteză de aproximativ 20 km/oră, în planul de deasupra blocurilor, păstrând direcția străzii.
Observația mea este din momentul când mă aflam în fata blocului, am observat deplasarea obiectului de la dreapta spre stânga.
Precizez că apariția a fost o perioadă scurtă, intervenind fenomenul de invizibilitate,  la fiecare 10 secunde.
Împreună cu vecinul am alergat spre strada pe unde avea traiectoria și l-am privit de la distantă cum se îndepărta și a urmat să acceadă pe prima stradă la stânga.
Am hotărât să ne întoarcem în speranța că obiectul va face un careu, chiar așa s-a  întâmplat, a reapărut pe strada de la celalalt capăt al blocului meu.
Nu am avut curiozitatea să ne apropiem mai mult, ne impresiona mărimea și distanța mică față de antenele blocurilor pe unde se deplasa.
Dimensiunea părea a fi în jur de 30 m, cu lumini multicolore, sub formă de disc.
Ce mi-a atras atenția cel mai mult, a fost un zgomot ca a unui transformator de mare capacitate care se cuplează și se decuplează, zgomotul fiind în momentul când intervenea starea de invizibilitate.
Acest zgomot mi-a dat fiori deoarece în serile de vară, extrem de liniștite, îl auzeam la ore destul de târzii din noapte, chiar în zilele observației mele și mai cu seamă prin repetabilitatea din anii din urmă când în liniștea nopții se întâmpla acest declic voltaic."

Cu stimă Silviu T.

Observația a fost primită de domnul Dan D. Farcaș pe mail-ul personal.

Fenomen OZN in Gorj, Comuna Mușetești

Data: 2019.02.28

Observator: B. Valentin

"Toate s-au întâmplat ieri, în jurul orelor 14:30-18:00

Au fost mai multe fenomene, dar toate au început de la 2 puncte negre pe cer, după care a trecut o “patrula de nori”, care se deplasau foarte ciudat, nu tocmai ca niște nori normali purtați de vânt... Acele doua puncte negre au asistat la întregul evenimentul, ca doi observatori. După ce norii, care veneau dinspre sud vest, și se deplasau spre nord, și-au continuat drumul pană ce nu au mai putut sa fie văzuți, a rămas un nor care a crescut în diametru, iar după a început sa-și reducă dimensiunile, dobândind o formă concentrică, în formă de spirală, parcă era absorbit de o gaură neagră, cu toate că asta nu este posibil, e posibil ca acest OZN să fi intrat într-o posibilă gaură de vierme. Asta cred că este posibil deoarece, după acest act, a rămas un nor gigantic, o consecință lăsată în atmosferă din cauza energiei pe care a folosit-o ca să deschidă acea gaură de vierme. Zona aceasta este apropiată și de peștera Zeului Dacilor, Zamolxis. O peșteră cu o mare putere energetică. Rămâne să vă dați seama ce a fost cu adevărat. Eu cred că, ori este  un experiment al serviciilor secrete, ori un OZN pilotat chiar de Extratereștrii..." 

Mulțumim domnului Valentin pentru descriere și pozele trimise.

Obiect luminos în com. Tiream, jud. Satu Mare

Observatori: M. A. Florin și prietena lui.

Data: Miercuri 8 mai 2019, ora 18.02.

Observația a fost primită pe mail-ul asfanufo@yahoo.com.

 Aflându-mă în localitatea Vezendiu, com. Tiream, jud. Satu Mare, în plin câmp, pe cer în partea de vest am observat un punct luminos de o culoare albă. Prima impresie când am văzut obiectul dacă pot sa-l numesc așa, a fost că este planeta Venus, deoarece este primul corp ceresc după Lună care se vede înainte de apusul soarelui de aceea nici nu m-am grăbit la mașină să iau aparatul să fotografiez crezând că nu este nimic ciudat. 

Am luat aparatul Nikon P1000 și am făcut 5 fotografii cu zoom. Când am vizualizat pozele am remarcat că nu era cum credeam eu, un corp ceresc. Pozele au fost făcute la un zoom optic de 125 ca mai apoi să plusez pe zoom digital pană la 150, 160, asta deoarece obiectul se îndepărta. In poze veți observa că apare mai mic și în același timp și-a modificat poziția.

Prima fotografie am făcut-o cu zoom optic de 135 x adică 3000 mm cât are aparatul fiind cel mai puternic zoom optic.

La fotografia doi a rămas același zoom dar obiectul și-a schimbat ori poziția ori starea menționez că în obiectiv nu puteam vedea acest lucru deoarece era foarte departe obiectul, doar când am dat zoom pe fotografii am observat diferențele de stare.

La fotografia 3 am început să forțez zoom-ul deoarece obiectul se îndepărta și am trecut pe zoom digital care a fost de 160 x.

La fotografia 4 am folosit tot 160 x și am observat forma de la fotografia 1 dar obiectul pare mai mic deoarece s-a îndepărtat. După părerea mea era la vreo 10 km depărtare și un unghi de 40 de grade.

Martor ocular în tot acest timp a fost prietena mea care a observat și ea cum obiectul dispare . Eu nu mi-am luat ochiul de pe obiectiv ca să nu pierd obiectul fotografiat deoarece la zoom foarte mare trebuia să țin foarte fix mana.

Ea mi-a confirmat după poza patru dispariția obiectului de pe cer, acest lucru remarcând-ul și eu.

De la momentul primei observații oculare pană la ultima fotografie au trecut cam 50 de secunde.

Când am luat aparatul foto și am dat zoom să vad ce fotografiasem, am rămas uimit de cercurile concentrice și de forma ciudată a obiectului.

Am cumpărat acest aparat Nikon P 1000 din dorința de a fotografia cât mai clar avioanele de linie care trec prin preajma orașului Satu Mare și Carei. Pană acum am făcut sute de poze cu avioane,  ies în câmp la apus pentru că pot să vad avioanele dincolo de Oradea și Arad unde am o distantă de 100 respectiv 160 de km și aparatul distinge clar conturul avionului.

Sunt pasionat și de astronomie, am fotografiat luna și stelele noaptea și știu de distorsiunea ce se produce atunci când dau zoom, aparatul foto nu poate focaliza stelele și ies ca niște diamante neclare. Probabil o mică distorsiune a apărut la poza 4 cu zoom digital dar tot se distinge forma de la poza nr 1 care e cu zoom optic.

Vă atașez pozele urmând ca dumneavoastră să le analizați și să trageți o concluzie.

Aș fi bucuros să aflu părerea dumneavoastră.

Vă mulțumesc cu respect M. Adrian.

O observație interesantă din Marea Britanie

O observație interesantă a fost primită din Marea Britanie. 

Data de 28. 03. 2018, imediat după ora 21

Alina relatează următoarele:

“Aș vrea să relatez o întâmplare care pe mine și pe mama mea ne-a marcat oarecum (viata de zi cu zi). Aproape acum un an, nu voi uita niciodată acea dată de 28. 03. 2018. Imediat după ora 21 (ora UK), când am terminat munca, amândouă lucrând în același loc în Marea Britanie, am văzut ceva ce ne-a marcat, atât pe mine cât și pe mama.

După ora 21, am mers în parcarea locului de muncă, mama a intrat în mașină, eu fiind conducătoarea mașinii, am văzut că geamurile erau aburite și am pornit căldura în mașină. Am ieșit să șterg geamurile mașinii deoarece erau aburite și pe dinafară, moment în care am observat venind din faţă ( cum era poziția parcării), o lumină, alb-gălbuie, mult mai mare decât o stea, care mergea foarte lin și constant. Nu am dat importanţă pe moment, am considerat că probabil este un elicopter sau așa ceva. Am continuat să șterg toate geamurile mașinii și ajungând din nou la geamul meu (eu fiind șoferul), am văzut acea lumină apropiindu-se și mult mai mare decât orice văzusem pe cer până atunci. I-am spus mamei mele să iasă din mașină și mi-am luat telefonul să filmez. De aici urmează ceva ce ne-a marcat extraordinar. Acea lumină, avea o lumină mult mai mică în spate, mergeau la aceeași viteză, mama a și spus << trage o stea după ea!>> Dar lumina din față, cea mare, era la o distanță enorm de mare de cea mică din spate. Mi-am dat seama că era un corp unit, deoarece aveau aceeași viteză și parcă pluteau, nu se auzea niciun zgomot de motoare, nimic. Pe video, mi-am dat seama că nici măcar nu am observat cu ochiul liber toate luminițele care parcă însoțeau acel lucru.

Mama a spus că e sigură că avea un km acel lucru zburător. A spus asta în timp ce eu filmam, suntem sigure de asta, dar pe video lucrul asta nu se aude deloc, ca și cum nu ar fi zis! Eu am fost șocată, ne-am simțit rău fizic după aceea.

A doua zi am mers la muncă și toți colegii mă întrebau ce am, eram albă la față și nu-mi puteam reveni din ceea ce văzusem. Acea imensitate, plutind pe cer! Timp de o lună aproximativ, eu și mama, am avut sânge curat când suflam nasul, încontinuu nasul uscat şi parcă ne era tot sete. Nu știm dacă din această cauză dar a fost incredibil, după vreo lună, ne-au trecut aceste simptome cam în același timp. Știu că pare ciudat, nu ne-am gândit vreodată că vom vedea aşa ceva, atât de mare pe cer. Fără pic de zgomot de motoare. Doar un bâzâit înainte de a dispărea, mi s-a părut că aud că un bâzâit când ești lângă o centrală electrică.”

Vă rog să nu publicați pe net relatarea mea cu numele real.

Mulțumesc.

Mulțumim lui Alina pentru încredere și observația trimisa. 
Deși am făcut demersuri pentru a intra în posesia filmului făcut cu telefonul, încă nu am primit acel film, așteptăm și filmul.

Nota: poza nu este o fotografie a luminilor observate în UK.

Cerc de lumini albe pe cer

Incă o observație interesantă a fost primită pe pagina de Facebook a ASFAN-ului de la unul din cititorii noștri. Vom reda mai jos această observație exact așa cum a fost primită.

Data: 2001, toamna târziu

Ora: 4-5 dimineața

Localitatea: Arad

Observator: P. Adrian

Descriere observație:

“Eram la un chef în jurul anului 2001, toamna târziu, la o cabană în pădurea Ceala langă Mureș, într-o zonă numită Zori de zi, ora 4-5 dimineața. Luna nu mi-o amintesc, probabil toamna că nu era lume la cabane, doar noi. Copacii erau cam goi, de vedeai printre ei. Incepuse să se crape de ziuă și unii doreau să mergem acasă. Era rece la ora aia și eram îmbrăcați subțire, ne grăbeam ca să ne încălzim. Am plecat prin pădure pe marginea mureșului înspre cartierul Alfa din Arad, (era ceva de mers) un grup de 3 băieți și două fete. La un moment dat, pe la mijlocul drumului, eu am observat niște lumini albe pe cer (atunci nu știam de LED-uri), aproximativ nouă, rotindu-se încet într-un cerc deasupra copacilor într-o ceată care parcă sa intensificat în jurul luminilor ce păreau mari cât cuprinzi cu bratele și diametrul intre ele părea de vreo 20 de metri. Se mișca foarte încet în fata noastră și am zis să fugim să vedem mai de-aproape. N-am stat pe gânduri și am fugit înspre lumini neuitându-mă dacă mă urmărește cineva dar știu că a fugit cineva în urma mea dar nu toți, eram tare curios să vad fenomenul. Ce a fost ciudat este că a început să zboare cu aceeași viteză cu care eu puteam să alerg prin pădure, făcându-mă la un moment dat să renunț nereușind să îl ajung, sa îndepărtat, văzându-l în depărtare cum dispare în ceată încet. Incântat de cele întâmplate am vrut să povestesc cu cei care am mers și spre mirarea mea au fost foarte tăcuți nedorind sa vorbească despre asta. Unul a schițat că sunt doar luminile de la primărie (pe bune?)….Adică primăria avea două reflectoare rotunde, dar de lumina galbenă și presupun că băteau pe primărie nu în mijlocul pădurii care e la kilometri distanta, la 4-5 dimineața?”

Cam asta a fost observația mea, ce părere aveți?

Bicicleta, raza laser și OZN-ul

Data 16.10.2001

Localitate: Cordun, lângă orașul Roman

Doamna Patricia A. lucrează de câțiva ani ca învățătoare într-o scoală din Roman. După absolvirea liceului pedagogic, la Iași, a muncit vreme de doi ani, în Italia unde l-a cunoscut pe cel care i-a devenit soț. S-au întors împreună în țară  și și-au cumpărat un apartament în orașul Roman.

Deși auzise despre fenomenul OZN, de la televizor ori de prin ziare, nu-i dăduse nicio dată atenție, pentru că pur și simplu nu o interesa subiectul. Dar din seara zilei de 16 octombrie lucrurile s-au schimbat total.

"Am crezut că se aprinseseră becurile de la stâlpii de telegraf"

Vineri după-amiaza, după terminarea orelor de scoală, Patricia a luat bicicleta și a plecat spre Cordun, la mama ei, să se aprovizioneze pentru week-end-ul care urma. " Plănuisem, împreună cu soțul și un cuplu de prieteni, o cină pe cinste pentru sâmbătă seara și, ca să nu mai cheltui o grămadă de bani la piață, am apelat la resursele strategice, precizează interlocutoarea noastră. Am ajuns la țară și bineînțeles că nu am scăpat de gura mamei pană nu am rămas la masă, deși eu i-am spus că mă grăbeam. Se inserase când am plecat spre Roman, dar, oricum, nu aveam de mers de cât vreo trei kilometri și ceva pană acasă, așa că nu mi-am făcut griji. Dar, când să ies din curte, am simțit că deasupra mea se aprinde o lumină puternică. In primul moment, nu am dat atenție, crezând că se aprinseseră luminile de la stâlpii de telegraf de pe marginea șoselei, și am stat sa-mi prind cu ace de siguranță pantalonii, să nu-i agat în spițe. dar când am ridicat ochii spre cer am încremenit."

Feeria de culori

"Deasupra mea, urmează tânăra, nu era numai lumina de la stâlpii de telegraf, ci și un obiect de forma unui castron răsturnat, care staționa în aer, la vreo cinzeci de metri înălțime. Nu era în nici un caz un avion, un elicopter sau ceva de genul ăsta.....Nu semăna nici măcar cu avioanele invizibile ale americanilor, fiindcă acelea au o formă triunghiulara! Părea să aibă o culoare închisă, nu pot să bag mâna în foc să spun că era gri, albastru sau negru, în orice caz, silueta lui se profila perfect pe fundalul cerului senin. Nu se auzea nici un zgomot, cât de mic, iar pe partea inferioară se zăreau mai multe despicături rotunde și din unele țâșneau lumini strălucitoare, în nuanțe foarte frumoase, de violet, portocaliu și verde deschis.....Era ceva splendid, ceva feeric, ca-n basme, și țin minte că stăteam acolo, fără să fiu câtuși de putin speriată, deși îmi dădeam seama că se petrece ceva neobișnuit."

"Deși nu mai pedalam, bicicleta a rămas pe loc, fără să cadă!"

Cât de neobișnuita era situația prin care trecea avea să-și dea seama tânăra abia peste câteva clipe, când, în vreme ce privea fascinată, obiectul a staționat deasupra ei. De la bordul acestuia s-a desprins o rază mult mai puternică de cât cele emise pană atunci, care s-a ațintit asupra ei, ca un reflector. "Abia atunci m-am speriat, dar ce sperietură! Mi-am dat seama că eu eram vizată de acel obiect. Acum eram sigură, nu putea fi de cât un OZN..... Eu mă temeam că o sa-mi facă rău raza aceea și nici nu m-am gândit că acel obiect ar fi putut foarte bine să mă și răpească! Fiindcă, sinceră să fiu, nu prea știam înainte cum stă treaba cu răpirile de către extratereștri, de-abia după întâmplarea aceasta am pus și eu mâna pe o carte cu această temă și am citit-o, credeți-mă, din scoarță în scoarță! Dar atunci nu-mi stătea gândul, precum v-am spus, că o să fiu răpită de extratereștri. Mi-era să nu mă rănească raza trimisă de OZN, fiindcă era extrem de puternică. M-am suit pe bicicletă și am început să pedalez, dar, pe măsură ce înaintam, aveam impresia că întâmpin o rezistentă, ca și cum o barieră nevăzută m-ar fi împiedicat să merg mai repede......

Raza care se proiectase pe mine a început să mă urmărească, îmi vedeam umbra proiectată pe pământ și atunci am intrat în panică  de-a binelea. La un moment dat am simțit pe mâna stângă o arsură și am văzut cum o rază verde, foarte  subțire și cu contururi precise, ca o baghetă, îmi atingea ceasul. In clipa aceea, parcă totul a încremenit în jur și m-a cuprins o amorțeală completă, de aveam impresia că nici pleoapele nu mi le mai pot mișca. Această stare a durat, cred, aproape jumătate de minut, răstimp în care, nu exagerez cu nimic, bicicleta a rămas în echilibru, deși eu nu pedalam și nici nu-mi sprijineam picioarele pe pământ! Apoi, ca și cum starea aceea de vraja s-ar fi destrămat, lumina s-a stins, iar eu am căzut grămadă peste bicicleta....Nu știu ce s-a întâmplat cu acel OZN, fiindcă, pană să mă dezmeticesc și să mă uit după el, deja dispăruse, nu se mai zarea nici urma de el pe cer."

Câinii lătrau cu furie, simțiseră că se petrece ceva bizar

"M-am întors urgent în casă, la mama, și i-am povestit ce se petrecuse, iar ia mi-a spus că, deși nu simțise și nu auzise nimic ciudat, auzise în schimb câinele lătrând cu furie în spatele casei. A ieșit să vadă ce are, dar nu i s-a părut nimic suspect. A intrat iarăși în casă, fără să vadă nici urmă de farfurie zburătoare. In tot acest timp câinele a continuat să latre a primejdie.... Peste o săptămâna, când am venit iarăși la țară, aveam să aflu că și câinii mai multor vecini se comportaseră la fel de ciudat, lătrând cu disperare, deși vecinii susțineau că nu văzuseră nimic pe cer!  Probabil, mă gândesc eu că, animalele au simțit datorită instinctului lor, ce oamenii nu puteau simți.... Dar să revin la ce s-a întâmplat pe urmă, că e cu adevarat inexplicabil. Am ajuns acasă la Roman, și în seara respectivă nu am avut probleme. Când a venit soțul meu din cursă, pe la ora 22, ne-am așezat la masă și i-am povestit ce mi se întâmplase. I-am arătat și ceasul, care continua să funcționeze perfect, deci, mă gândeam eu, nu fusese afectat de rază. Nu știu dacă m-a crezut, fiindcă doar a ridicat din umeri, semn ca treburile astea nu-l prea interesează.... Apoi ne-am culcat, dar pe la două noaptea m-am trezit cu o usturime groaznică la mană. Am mers la baie și am văzut că în locul unde fusese ceasul pielea se înroșise și apăruseră mici pustule cu lichid, ca la o arsură.... M-am oblojit și eu cu ce am avut prin casă, mi-am pus o compresă sterilă și, după ce am luat un Algocalmin, m-am dus iar la culcare."

Rotitele de la ceas i-au rămas imprimate pe piele!

Peste doua zile, tânăra avea să constate că, deși pustulele cu lichid se spărseseră pielea continua sa fie destul de roșie, dar numai pe suprafața pe care fusese cadrul metalic al ceasului. "Ceea ce mă surprinde este că arsura avea marginile delimitate strict: la doar trei milimetri de locul unde era carne vie, pielea era absolut intactă, ceea ce, în cazul unei arsuri obișnuite nu se întâmplă există o zonă de trecere. Am fost la doctor și am avut norocul să dau peste un specialist care mi-a spus că acea urmă nu ar putea fi făcută de cât de o rază laser! Dar văzând că sunt panicată după acest diagnostic, m-a liniștit, asigurându-mă că arsurile de acest tip se vindecă foarte bine și într-un timp relativ scurt. Peste o săptămână pielea s-a cicatrizat și nu mai durea absolut de loc.

Partea mai ciudată este că, în urmă cu două săptămâni, am observat că, pe măsură ce rana se vindeca, pe pielea arsă apare nu numai forma ceasului ci și formele rotitelor din interiorul lui.

Este un fel de tatuaj și nu știu dacă va dispărea vreo dată, după cum nu-mi pot explica nici care este motivația acestei arsuri, nici de ce acest incident misterios mi s-a întâmplat tocmai mie."

Întâmplări stranii pe Valea Dornei (III)

Relatarea numărul (III)

OZN-ul de deasupra pădurii

La începutul lunii noiembrie, o nouă întâmplare stranie avea să se petreacă. Toader S. plecase de dimineața în pădure, să aducă o căruța de lemne. pe la ora 11, s-a oprit din lucru și după ce a dat să mănânce la cal, s-a pus și el să mănânce. ,,Am simțit dintr-o dată un vânticel cald, venind de undeva de sus și, când să ridic ochii, ce să vezi: un obiect cenușiu, de forma unei pălării, plutea pe cer, deasupra pădurii. Am crezut ca-i vreun zmeu, dar când s-a lăsat mai jos, mi-am dat seama ca-i de fapt o mașinărie ciudata. Avea o culoare argintie și pe dedesubt sclipeau niște luminițe galbene și roșii. Mergea legănându-se încet, când pe o parte, când pe alta, ca o frunza bătută de vânt. După câteva minute, a început să prindă viteză și sa se apropie de pământ. Mi-a fost frică sa nu cadă, după cum venea de repede. Am alergat spre ea, curios de ce avea să se întâmple, dar la un moment dat nu am mai văzut-o, că dispăruse după copaci. mă așteptam din clipă în clipă să aud bubuind, dar n-a fost asa.....Într-un târziu am văzut-o într-o poiană, chiar lângă izvorul unde obișnuiam să beau apă, stătea nemișcata deasupra pământului, cam la trei metri înălțime. Nu scotea nici un zgomot și m-am mirat: <<Ma, asta n-o avea motor, de nu se aude nimic?>> Dar n-am apucat să stau prea mult pe gânduri, că din ea a țâșnit un abur dens care a învăluit-o în câteva clipe. Stăteam ca prostit și ma uitam într-acolo.......Si cum mă uitam, vad că iese dintre vălătucii de abur bunicul meu, mort cu multi ani înainte! Era chiar el, în suman și pantaloni groși, asa cum îl pomenisem când eram copil. S-a apropiat zâmbind și mi-a spus: <<Todiraș, dragule, să nu mai bei apă din izvorul aista, ca-i otăvită! Ai să mori dacă mai bei, ascultă!>> Atât mi-a spus și a dispărut, dar în urma lui s-a arătat, tot din aburi, un bătrân voinic cu barba albă și cu o cușmă pe cap, asa cum aveau odinioară dacii. Si el mi-a strigat, dar aspru: << Sa le spui oamenilor să nu mai distrugă pădurea și muntele, ca-i păcat! Si apa asta s-a otrăvit tot di cauza nesăbuinței lor, ca s-au apucat sa scobească muntele, cautând pierzanie!>> Si abia a sfârșit de vorbit, că aburul l-a învăluit de tot.... Mi se părea că visez, dar eram treaz, numai ochi și urechi! N-am avut halucinații. Nu știu cât am stat asa, ca înțepenit, fără a gândi la nimic, fără să mișc un deget. M-am trezit din amorțeala când ,,pălăria" aia a început să se înalțe în sus. S-a lăsat pe o parte și o dată a țâșnit spre cer, de nu am mai văzut-o!"

Din ziua aceea vizitele au încetat cu desăvârșire.

 "Mi-am frământat mintea în fel și chip și n-am putut să găsesc o explicație. Am povestit prietenilor, dar nu m-au crezut! Mai târziu am aflat că niște cercetători au făcut măsurători în pădure și câteva izvoare aveau urme de radioactivitate în apă, au sfătuit oamenii să nu mai bea apă de acolo. Atunci mi s-a luminat mintea și am priceput scopul acelor vizite și mă feresc să mai beau apă din munte. Nu mă încumet să spun cine-or fi fost acele ființe, tot ce au făcut a fost  ca să-mi salveze viata!"

OZN-ul de "staniol"

In urma ultimelor postări făcute pe pagina noastă de Facebook am primit mai multe observații interesante. Una dintre ele este descrisă mai jos.

Data: 1956-57

Ora: după ora 21

Locație: Sebeșul de Sus, județul Sibiu

Observator:  Vali B.

"Se întâmpla prin ani 56-57 în județul Sibiu. Eram copil 8-9 ani deci destul de mare pentru a realiza că ceva nu era în regulă. Veneam cu bunica de la gară, pe jos, 3 km. pană în satul Sebeșul de Sus. A fost o toamnă târzie, era deja întuneric beznă, după ora nouă seara, nu stele, nu Luna. In fata noastră Munții Făgăraș și vârful Suru. Pe marginea drumului erau stâlpi de lemn cu firul de înaltă tensiune și pentru difuzoarele de pe vremea aceea. Radiouri nu prea erau, iar telefoane nici atât. La un moment dat stâlpii au început să vibreze și să se audă un zumzăit, bâzâit foarte puternic. In acel moment din partea dreaptă a vârfului Suru s-a ridicat un obiect luminos, se deplasa destul de încet. Avea aspectul staniolului, nu avea raze, deci nici o lumină în jurul lui. Diametrul aproximativ 1-2 m. In momentul apariției, noi ne-am oprit și am amuțit, cum se spune. Obiectul s-a ridicat deasupra vârfului Suru, l-a traversat pana în cealaltă parte, unde a început să coboare și a dispărut după creastă. In acel moment s-a oprit și sunetul foarte deranjant ce venea de la stâlpi, iar eu și bunica am plecat fără să scoatem un cuvânt. Această întâmplare a fost tabu. Nu am adus vorba nicio dată cu bunica. I-am povestit unei mătuși, cu inclinații de acest gen și mai în glumă, mai în ras mă intreabă dacă nu cumva ne-au și răpit. Habar nu am, îmi amintesc doar ce am spus mai sus. Dar....In 2007 sunt diagnosticată cu cancer. Mă operez în Germania unde era fiica mea. Mi se face RMN. Fiica mea cu radiologul, îmi dădea indicații, eu neștiind germana. O aud ca îl întreabă pe doctor ce este pata albă cu aspect de staniol, ce se vedea în sânul meu. Răspuns -un metal. Nu am dat atenție, nu am întrebat ce caută un metal acolo, eram prea necăjite. După operație am început sa ne facem probleme și să ne punem întrebări. Am fost la spital să cerem informații și să ne dea dischetele sau orice care să ne arate ce a fost acolo. Nu am primit nimic și nici nu au vrut sa stea de vorba cu noi. Eu sunt bine, dar fiica mea a murit în 2012. Asta este prima poveste, nu știu dacă prezintă interes pentru dumneavoastră, Mulțumesc."

Vali B.

Sursa: Mesajul a fost primit pe mesageria pagini de Facebook a ASFAN-ului

Poza nu este trimisa de persoana care a facut observatia. 

Întâmplări stranii pe Valea Dornei (II)

Cazul este preluat din arhiva ASFAN.

Relatarea (II)

Vizitatorul revine în faptul serii

In seara zilei de 12 octombrie, după ce au luat cina cu toții, soții S, și-au trimis copii la culcare, iar ei au rămas să strângă masa și să mai trebăluiască prin bucătărie. la un moment dat, s-a auzit un țipat venit de sus și imediat un tropot de pași pe scări. "M-am trezit cu fetele plângând, speriate, că sus la fereastra apăruse un monstru urât, care se uita la ele prin gem. Am urcat cu ele, am cautat prin cameră, am deschis geamurile de m-am uitat, dar n-am văzut nimic.

Le-am liniștit, spunându-le că or fi visat și am ieșit apoi din cameră, Când să cobor însă, am auzit niște bocănituri venind din camera unde dormea mezinul Todiraș, și abia atunci m-am gândit de ce oare nu se trezise la țipetele fetelor....Am intrat ușor în încăpere și înainte de a apuca să aprind lumina, am văzut cum dinspre ferestra țâșnea o raza de lumina verzuie, îndreptata spre trupul copilului. Se plimba dintr-o parte în alta, parcă voia sa-l măsoare. Am rămas cu gura căscata văzând cum raza, la un moment dat, se îndoaie de ziceai ca-i un furtun de cauciuc! Am făcut un pas spre ia, cu gând sa o ating, să vad ce fel de lumină e asta care se curbează, dar în clipa aia raza s-a stins și în locul unde apăruse la fereastră, am zărit capul mătăhălos al creaturii din pădure! Avea aceiași ochi, galbeni, fosforescenți dar nu stătea normal, ci cu capul în jos, ca și cum ar fi fost agățat de acoperiș și privea în cameră. Înfricoșat am aprins lumina și monstrul a dispărut, pentru că tot în momentul ăla Todiraș să se trezească plângând."

Visul copilului

Mezinul în vârstă de sase ani, părea, după spusele tatălui său, foarte agitat. Am încercat sa vorbim cu el dar nu-și aducea aminte mare lucru, așa că tot tatăl său Toader S, ne-a istorisit ciudatul vis  pe care cel mic îl avusese.

" Mi-a zis că în camera lui intrase un pitic cu barbă albă, foarte prietenos, care-l chemase să vină pană în pădure, să culeagă ciuperci. El se dusese și pe când puneau ciupercile în cos, lui Todiraș i se făcuse sete și vruse să bea apă dintr-un izvor. Piticul însa îl opri spunându-i <<să  nu bei de aici apă ca e otrăvită! Si tatăl tău dacă mai bea moare, să știi! Să nu bei!>> Când am auzit asta, eu am ciulit urechile, fiindcă de câteva luni, tăind lemne la pădure, beam apă dintr-un izvor pe care-l găsisem sub Culmea Tătarului și-mi părea apa bună. Eram singurul care beam, ceilalți aveau mereu la ei bere sau altă băutură și nu se atingeau de apă.

Eu însă când am găsit adevărata credință, nu beau decât apă.... Ce să va zic, spusele copilului m-au cam pus pe gânduri,  dar l-am pus să povestească mai departe.  El mi-a destăinuit că piticul l-a invitat apoi să vadă stelele, și cum Todiraș se codea, i-a dat să bea o băutură verde, cam amară, și atunci zice că s-a trezit și a început să plângă.

A doua zi când am ieșit să dau de mâncare la orătănii, am găsit în curte, chiar sub ferestrele de la dormitoare, urme de pași ca de urs, dar nu aveau degete și nici ghiare, iar călcâiul era mai îndesat în pământ, cum e când calcă ursul sau omul, de se lasă mai cu greutate pe călcâie!"

Întâmplări stranii pe Valea Dornei (I)

Cazul este preluat din arhiva ASFAN.

Relatarea (I)

   Eroii întâmplărilor următoare aparțin unei confesiuni religioase creștine ale cărei precepte morale interzic strict minciuna. Faptul ca nici unul dintre ei nu pomenește despre mesaje cu caracter religios și nici nu da personajelor observate identități specific religioase (îngeri, demoni, etc.) este o dovadă în plus că martorii nu sunt fanatici religioși capabili să-și transforme propriile fantasme în realitate și nici nu au probleme psihice, generatoare de halucinații, ci sunt pur și simplu niște oameni obișnuiți și onești, care s-a întâmplat să asiste însă la întâmplări cu totul neobișnuite.

   Familia lui Toader S, locuiește într-o frumoasă casă cu etaj construită  la marginea satului Teșna la poalele Munților Bârgăului. Tată a trei copii, este unul dintre cei mai pricepuți dulgheri de pe Valea Dornei. El spune cu mândrie că toată lemnăria casei sale ca și cea a caselor multor consăteni este ieșită din mâinile sale bătucite de muncă.
El mărturisește că pană la 42 de ani, cât are în prezent, nu a trecut prin întâmplări inexplicabile și nici nu crede în paranormal, pe care-l consideră ,, o plăsmuire a oamenilor care n-au ce lucra și de prea multa plictiseală născocesc și alte prostii". Totuși, despre pățaniile prin care a trecut el și familia lui, nu are dubii că au fost reale și se contrazice pană-n pânzele albe cu oricine susține contrariul. Din discuțiile pe care le-am purtat, acasă la el, a reieșit că nici astăzi Toader nu știe ce au fost cu adevarat străinii care l-au vizitat, în dese rânduri, toamna aceasta.
Cu jumătate de glas spune că "or fi fost extraterești", dar se prea poate ca aceasta sa nu fie părerea personală, ci o urmare a discuțiilor pe care le-a avut cu prietenii din sat mai deschiși civilizației. Pentru că, trebuie să spunem, Toader este un om cu educație precară (absolvent a numai opt clase), care nu citește ziarele, nu se uită la televizor și, în general, nu prea este interesat de lumea exterioară, preferând să-și împartă viata intre muncă, familie și biserică, asa cum a făcut dintotdeauna strămoșii săi. Totuși, deși needucat, bărbatul ne-a dovedit că are o inteligentă nativă și acel bun-simt specific țăranilor de munte, care-l fac să creadă că"astea ce mi s-ar întâmplat mie nu-s nici lucrătura diavoleasca, nici părere. Is lucruri din alta lume".

Apariția din pădure

  Prima întâmplare ciudată a avut loc într-o zi de miercuri, pe la mijlocul lunii septembrie. Toader S, se afla în pădure la tăiat de lemne și se îndepărtase putin de oamenii din echipa sa, pe care-i lăsase să porționeze buștenii doborați, pentru a însemna cu toporul copacii care urmau să fie tăiați.
"Ceilalți rămăseseră în spatele meu, cam la vreo câteva sute de metri, puteam auzi ce vorbesc și cum taie bușteni cu drujbele, își amintește el. Dar, deodată toate zgomotele au încetat ca prin farmec și, mirat, mi-am ridicat privirea, căci nu-mi dădeam seama ce se întâmpă. Era o liniște de mormânt, nu se mai auzea nici măcar ciripitul pasărilor și când am făcut câțiva pași, călcând pe frunze uscate, căzute, și cioturi de craci uscate, mi-am dat seama cu uimire ca nici ele nu făceau vreun zgomot!
Nici un trosnet cât de mic, nu se auzea, deși în mod normal bucățile de lemn ar fi trebuit să trosnească zdravăn sub bocanci.....Apoi, intre doi copaci a apărut o umbră întunecată, pe care crezut-o prima dată că ar fi un urs. Am rămas pe loc, strângând toporul în mâini și am așteptat. Umbra s-a ivit după trunchiul unui brad și la distanta de vreo zece metri, cât avem pana la ea. Am văzut că era o ființă asemănătoare cu un om, dar mult mai înaltă, cam la vreo doi metri și ceva. Avea picioare și brațe groase și puternice, un cap mare, care părea să intre direct în trup, căci n-avea gât deloc. Dar trupul ei era ciudat, finică nu părea sa aibă piele și nici blană, ci, de la umeri în jos, era ca un abur dens, cenușiu, ca niște vălătuci bine conturați. N-am văzut sa fi avut nas sau gură, m-au impresionat tare ochii.......Niște ochi mici, rotunzi și strălucitori, ca de viezure. Nici o clipă nu m-am gândit ca ar putea fi vreun drac sau altă făptură a răului, cum au încercat unii apoi să mă convingă....Mi s-a părut mai curând un animal nemaiîntâlnit așa-mi dădea impresia! Când ciudățenia asta a dat să se apropie, eu am ridicat toporul să mă apar.  Si atunci a scos un fel de geamăt prelung și s-a oprit din mers....
De fapt, nu știu cum mergea, că nu-l vedeam de ierburi, decât de la genunchi în sus. A mai stat putin și s-a uitat drept la mine, așteptând parcă să vadă ce-am să fac. Cred că i-a fost frică de mine, că aveam topor, și-și dădea seama ca-i pot face rău. Eu n-aveam nimic cu el, dar, la o adică, dacă mă ataca, n-as fi stat pe gânduri și-l păleam de nu se vedea.....Nici n-apucasem să închei gândul ăsta, că m-a străpuns un junghi amarnic prin tot corpul, și am scăpat imediat toporul din mana. A fost ca și cum m-ar fi curentat toporul, dar cum păcatele mele să mă curenteze o coadă de lemn că de tăiș nici nu  m-am atins. Si asta n-a fost încă nimic, că imediat, pe când dădeam să-l ridic, toporul s-a mișcat singur, s-a înălțat prin aer și, după ce a plutit lin, chiar pe sub ochii mei, s-a oprit în iarbă, la vreo trei metri mai încolo! Atunci sa știți că am băgat-o rău pe mânecă. Am vrut să fug către oamenii mei dar, picioarele parcă-mi erau înfipte în pământ, nu mă mai ascultau deloc, înțepeniseră. Si atunci creatura s-a uitat iarăși la mine și în secunda aceea am simțit cum toată groaza care mă stăpânea a dispărut și am avut impresia că plutesc. Așa o amorțeala dulce m-a cuprins și n-am mai știut de mine......."

Timpul a stat în loc

  "M-am trezit auzind strigate, care veneau parcă de la mare deparate, din fundul pământului. Am deschis ochii și m-am pomenit căzut în iarbă. Ceilalți mă strigau și, când mi-am mai venit în simțiri, le-am răspuns că sunt acolo....Au venit și parcă nu le venea să-și creadă ochilor, s-au jurat ca mai trecuseră prin acel loc chiar cu câteva minute mai devreme și nu era nici urmă de mine, de unde aterizasem acolo? Mi-au zis ca mă cautau aproape de trei ore, era seară când ne-am întors în sat. Am scos ceasul din buzunarul de la salopetă, ca acolo-l țin să nu se spargă când tai lemne, și ce să vezi? In loc să arate ora șapte arata ora patru - trei ore lipseau, de parcă timpul cât ceilalți mă cautaseră pentru mine stătuse în loc".

Inexplicabile stări de rău

  In zilele ce au urmat, Toader, care din fire spune că este foarte rezistent la boli, s-a plâns de dureri de cap, amețeli și oboseala  accentuata. "Eu nu-s un om leneș, dar îmi vine mereu să zac, n-avem chef de nimic. M-a doftoricit nevasta cum s-o priceput mai bine, cu ceaiuri și alifii, dar degeaba. Pană la urmă, m-am dus la spital, la Bistrița. M-au consultat medicii, mi-au făcut analize și au constat că nu aveam nici un fel de boală, ci doar putină anemie, în schimb prezentam ușoare semne de iradiere! De unde, n-aveam habar și nici ei nu puteau să-mi spuna".

Poza atașată este o hartă a zonei unde au avut loc aceste întâmplări. Localitatea este subliniata cu o linie roșie.