luni, 25 martie 2019

Întâmplări stranii pe Valea Dornei (III)

Relatarea numărul (III)


OZN-ul de deasupra pădurii


La începutul lunii noiembrie, o nouă întâmplare stranie avea să se petreacă. Toader S. plecase de dimineața în pădure, să aducă o căruța de lemne. pe la ora 11, s-a oprit din lucru și după ce a dat să mănânce la cal, s-a pus și el să mănânce. ,,Am simțit dintr-o dată un vânticel cald, venind de undeva de sus și, când să ridic ochii, ce să vezi: un obiect cenușiu, de forma unei pălării, plutea pe cer, deasupra pădurii. Am crezut ca-i vreun zmeu, dar când s-a lăsat mai jos, mi-am dat seama ca-i de fapt o mașinărie ciudata. Avea o culoare argintie și pe dedesubt sclipeau niște luminițe galbene și roșii. Mergea legănându-se încet, când pe o parte, când pe alta, ca o frunza bătută de vânt. După câteva minute, a început să prindă viteză și sa se apropie de pământ. Mi-a fost frică sa nu cadă, după cum venea de repede. Am alergat spre ea, curios de ce avea să se întâmple, dar la un moment dat nu am mai văzut-o, că dispăruse după copaci. mă așteptam din clipă în clipă să aud bubuind, dar n-a fost asa.....Într-un târziu am văzut-o într-o poiană, chiar lângă izvorul unde obișnuiam să beau apă, stătea nemișcata deasupra pământului, cam la trei metri înălțime. Nu scotea nici un zgomot și m-am mirat: <<Ma, asta n-o avea motor, de nu se aude nimic?>> Dar n-am apucat să stau prea mult pe gânduri, că din ea a țâșnit un abur dens care a învăluit-o în câteva clipe. Stăteam ca prostit și ma uitam într-acolo.......Si cum mă uitam, vad că iese dintre vălătucii de abur bunicul meu, mort cu multi ani înainte! Era chiar el, în suman și pantaloni groși, asa cum îl pomenisem când eram copil. S-a apropiat zâmbind și mi-a spus: <<Todiraș, dragule, să nu mai bei apă din izvorul aista, ca-i otăvită! Ai să mori dacă mai bei, ascultă!>> Atât mi-a spus și a dispărut, dar în urma lui s-a arătat, tot din aburi, un bătrân voinic cu barba albă și cu o cușmă pe cap, asa cum aveau odinioară dacii. Si el mi-a strigat, dar aspru: << Sa le spui oamenilor să nu mai distrugă pădurea și muntele, ca-i păcat! Si apa asta s-a otrăvit tot di cauza nesăbuinței lor, ca s-au apucat sa scobească muntele, cautând pierzanie!>> Si abia a sfârșit de vorbit, că aburul l-a învăluit de tot.... Mi se părea că visez, dar eram treaz, numai ochi și urechi! N-am avut halucinații. Nu știu cât am stat asa, ca înțepenit, fără a gândi la nimic, fără să mișc un deget. M-am trezit din amorțeala când ,,pălăria" aia a început să se înalțe în sus. S-a lăsat pe o parte și o dată a țâșnit spre cer, de nu am mai văzut-o!"


Din ziua aceea vizitele au încetat cu desăvârșire.


 "Mi-am frământat mintea în fel și chip și n-am putut să găsesc o explicație. Am povestit prietenilor, dar nu m-au crezut! Mai târziu am aflat că niște cercetători au făcut măsurători în pădure și câteva izvoare aveau urme de radioactivitate în apă, au sfătuit oamenii să nu mai bea apă de acolo. Atunci mi s-a luminat mintea și am priceput scopul acelor vizite și mă feresc să mai beau apă din munte. Nu mă încumet să spun cine-or fi fost acele ființe, tot ce au făcut a fost  ca să-mi salveze viata!"

duminică, 17 martie 2019

OZN-ul de "staniol"

In urma ultimelor postări făcute pe pagina noastă de Facebook am primit mai multe observații interesante. Una dintre ele este descrisă mai jos.
Data: 1956-57
Ora: după ora 21
Locație: Sebeșul de Sus, județul Sibiu
Observator:  Vali B.
"Se întâmpla prin ani 56-57 în județul Sibiu. Eram copil 8-9 ani deci destul de mare pentru a realiza că ceva nu era în regulă. Veneam cu bunica de la gară, pe jos, 3 km. pană în satul Sebeșul de Sus. A fost o toamnă târzie, era deja întuneric beznă, după ora nouă seara, nu stele, nu Luna. In fata noastră Munții Făgăraș și vârful Suru. Pe marginea drumului erau stâlpi de lemn cu firul de înaltă tensiune și pentru difuzoarele de pe vremea aceea. Radiouri nu prea erau, iar telefoane nici atât. La un moment dat stâlpii au început să vibreze și să se audă un zumzăit, bâzâit foarte puternic. In acel moment din partea dreaptă a vârfului Suru s-a ridicat un obiect luminos, se deplasa destul de încet. Avea aspectul staniolului, nu avea raze, deci nici o lumină în jurul lui. Diametrul aproximativ 1-2 m. In momentul apariției, noi ne-am oprit și am amuțit, cum se spune. Obiectul s-a ridicat deasupra vârfului Suru, l-a traversat pana în cealaltă parte, unde a început să coboare și a dispărut după creastă. In acel moment s-a oprit și sunetul foarte deranjant ce venea de la stâlpi, iar eu și bunica am plecat fără să scoatem un cuvânt. Această întâmplare a fost tabu. Nu am adus vorba nicio dată cu bunica. I-am povestit unei mătuși, cu inclinații de acest gen și mai în glumă, mai în ras mă intreabă dacă nu cumva ne-au și răpit. Habar nu am, îmi amintesc doar ce am spus mai sus. Dar....In 2007 sunt diagnosticată cu cancer. Mă operez în Germania unde era fiica mea. Mi se face RMN. Fiica mea cu radiologul, îmi dădea indicații, eu neștiind germana. O aud ca îl întreabă pe doctor ce este pata albă cu aspect de staniol, ce se vedea în sânul meu. Răspuns -un metal. Nu am dat atenție, nu am întrebat ce caută un metal acolo, eram prea necăjite. După operație am început sa ne facem probleme și să ne punem întrebări. Am fost la spital să cerem informații și să ne dea dischetele sau orice care să ne arate ce a fost acolo. Nu am primit nimic și nici nu au vrut sa stea de vorba cu noi. Eu sunt bine, dar fiica mea a murit în 2012. Asta este prima poveste, nu știu dacă prezintă interes pentru dumneavoastră, Mulțumesc."
Vali B.
Sursa: Mesajul a fost primit pe mesageria pagini de Facebook a ASFAN-ului
Poza nu este trimisa de persoana care a facut observatia. 


sâmbătă, 9 martie 2019

Întâmplări stranii pe Valea Dornei (II)

Cazul este preluat din arhiva ASFAN.

Relatarea (II)


Vizitatorul revine în faptul serii

In seara zilei de 12 octombrie, după ce au luat cina cu toții, soții S, și-au trimis copii la culcare, iar ei au rămas să strângă masa și să mai trebăluiască prin bucătărie. la un moment dat, s-a auzit un țipat venit de sus și imediat un tropot de pași pe scări. "M-am trezit cu fetele plângând, speriate, că sus la fereastra apăruse un monstru urât, care se uita la ele prin gem. Am urcat cu ele, am cautat prin cameră, am deschis geamurile de m-am uitat, dar n-am văzut nimic.
Le-am liniștit, spunându-le că or fi visat și am ieșit apoi din cameră, Când să cobor însă, am auzit niște bocănituri venind din camera unde dormea mezinul Todiraș, și abia atunci m-am gândit de ce oare nu se trezise la țipetele fetelor....Am intrat ușor în încăpere și înainte de a apuca să aprind lumina, am văzut cum dinspre ferestra țâșnea o raza de lumina verzuie, îndreptata spre trupul copilului. Se plimba dintr-o parte în alta, parcă voia sa-l măsoare. Am rămas cu gura căscata văzând cum raza, la un moment dat, se îndoaie de ziceai ca-i un furtun de cauciuc! Am făcut un pas spre ia, cu gând sa o ating, să vad ce fel de lumină e asta care se curbează, dar în clipa aia raza s-a stins și în locul unde apăruse la fereastră, am zărit capul mătăhălos al creaturii din pădure! Avea aceiași ochi, galbeni, fosforescenți dar nu stătea normal, ci cu capul în jos, ca și cum ar fi fost agățat de acoperiș și privea în cameră. Înfricoșat am aprins lumina și monstrul a dispărut, pentru că tot în momentul ăla Todiraș să se trezească plângând."

Visul copilului

Mezinul în vârstă de sase ani, părea, după spusele tatălui său, foarte agitat. Am încercat sa vorbim cu el dar nu-și aducea aminte mare lucru, așa că tot tatăl său Toader S, ne-a istorisit ciudatul vis  pe care cel mic îl avusese.
" Mi-a zis că în camera lui intrase un pitic cu barbă albă, foarte prietenos, care-l chemase să vină pană în pădure, să culeagă ciuperci. El se dusese și pe când puneau ciupercile în cos, lui Todiraș i se făcuse sete și vruse să bea apă dintr-un izvor. Piticul însa îl opri spunându-i <<să  nu bei de aici apă ca e otrăvită! Si tatăl tău dacă mai bea moare, să știi! Să nu bei!>> Când am auzit asta, eu am ciulit urechile, fiindcă de câteva luni, tăind lemne la pădure, beam apă dintr-un izvor pe care-l găsisem sub Culmea Tătarului și-mi părea apa bună. Eram singurul care beam, ceilalți aveau mereu la ei bere sau altă băutură și nu se atingeau de apă.
Eu însă când am găsit adevărata credință, nu beau decât apă.... Ce să va zic, spusele copilului m-au cam pus pe gânduri,  dar l-am pus să povestească mai departe.  El mi-a destăinuit că piticul l-a invitat apoi să vadă stelele, și cum Todiraș se codea, i-a dat să bea o băutură verde, cam amară, și atunci zice că s-a trezit și a început să plângă.
A doua zi când am ieșit să dau de mâncare la orătănii, am găsit în curte, chiar sub ferestrele de la dormitoare, urme de pași ca de urs, dar nu aveau degete și nici ghiare, iar călcâiul era mai îndesat în pământ, cum e când calcă ursul sau omul, de se lasă mai cu greutate pe călcâie!"


luni, 4 martie 2019

Întâmplări stranii pe Valea Dornei (I)

Cazul este preluat din arhiva ASFAN.


Relatarea (I)


   Eroii întâmplărilor următoare aparțin unei confesiuni religioase creștine ale cărei precepte morale interzic strict minciuna. Faptul ca nici unul dintre ei nu pomenește despre mesaje cu caracter religios și nici nu da personajelor observate identități specific religioase (îngeri, demoni, etc.) este o dovadă în plus că martorii nu sunt fanatici religioși capabili să-și transforme propriile fantasme în realitate și nici nu au probleme psihice, generatoare de halucinații, ci sunt pur și simplu niște oameni obișnuiți și onești, care s-a întâmplat să asiste însă la întâmplări cu totul neobișnuite.

   Familia lui Toader S, locuiește într-o frumoasă casă cu etaj construită  la marginea satului Teșna la poalele Munților Bârgăului. Tată a trei copii, este unul dintre cei mai pricepuți dulgheri de pe Valea Dornei. El spune cu mândrie că toată lemnăria casei sale ca și cea a caselor multor consăteni este ieșită din mâinile sale bătucite de muncă.
El mărturisește că pană la 42 de ani, cât are în prezent, nu a trecut prin întâmplări inexplicabile și nici nu crede în paranormal, pe care-l consideră ,, o plăsmuire a oamenilor care n-au ce lucra și de prea multa plictiseală născocesc și alte prostii". Totuși, despre pățaniile prin care a trecut el și familia lui, nu are dubii că au fost reale și se contrazice pană-n pânzele albe cu oricine susține contrariul. Din discuțiile pe care le-am purtat, acasă la el, a reieșit că nici astăzi Toader nu știe ce au fost cu adevarat străinii care l-au vizitat, în dese rânduri, toamna aceasta.
Cu jumătate de glas spune că "or fi fost extraterești", dar se prea poate ca aceasta sa nu fie părerea personală, ci o urmare a discuțiilor pe care le-a avut cu prietenii din sat mai deschiși civilizației. Pentru că, trebuie să spunem, Toader este un om cu educație precară (absolvent a numai opt clase), care nu citește ziarele, nu se uită la televizor și, în general, nu prea este interesat de lumea exterioară, preferând să-și împartă viata intre muncă, familie și biserică, asa cum a făcut dintotdeauna strămoșii săi. Totuși, deși needucat, bărbatul ne-a dovedit că are o inteligentă nativă și acel bun-simt specific țăranilor de munte, care-l fac să creadă că"astea ce mi s-ar întâmplat mie nu-s nici lucrătura diavoleasca, nici părere. Is lucruri din alta lume".

Apariția din pădure

  Prima întâmplare ciudată a avut loc într-o zi de miercuri, pe la mijlocul lunii septembrie. Toader S, se afla în pădure la tăiat de lemne și se îndepărtase putin de oamenii din echipa sa, pe care-i lăsase să porționeze buștenii doborați, pentru a însemna cu toporul copacii care urmau să fie tăiați.
"Ceilalți rămăseseră în spatele meu, cam la vreo câteva sute de metri, puteam auzi ce vorbesc și cum taie bușteni cu drujbele, își amintește el. Dar, deodată toate zgomotele au încetat ca prin farmec și, mirat, mi-am ridicat privirea, căci nu-mi dădeam seama ce se întâmpă. Era o liniște de mormânt, nu se mai auzea nici măcar ciripitul pasărilor și când am făcut câțiva pași, călcând pe frunze uscate, căzute, și cioturi de craci uscate, mi-am dat seama cu uimire ca nici ele nu făceau vreun zgomot!
Nici un trosnet cât de mic, nu se auzea, deși în mod normal bucățile de lemn ar fi trebuit să trosnească zdravăn sub bocanci.....Apoi, intre doi copaci a apărut o umbră întunecată, pe care crezut-o prima dată că ar fi un urs. Am rămas pe loc, strângând toporul în mâini și am așteptat. Umbra s-a ivit după trunchiul unui brad și la distanta de vreo zece metri, cât avem pana la ea. Am văzut că era o ființă asemănătoare cu un om, dar mult mai înaltă, cam la vreo doi metri și ceva. Avea picioare și brațe groase și puternice, un cap mare, care părea să intre direct în trup, căci n-avea gât deloc. Dar trupul ei era ciudat, finică nu părea sa aibă piele și nici blană, ci, de la umeri în jos, era ca un abur dens, cenușiu, ca niște vălătuci bine conturați. N-am văzut sa fi avut nas sau gură, m-au impresionat tare ochii.......Niște ochi mici, rotunzi și strălucitori, ca de viezure. Nici o clipă nu m-am gândit ca ar putea fi vreun drac sau altă făptură a răului, cum au încercat unii apoi să mă convingă....Mi s-a părut mai curând un animal nemaiîntâlnit așa-mi dădea impresia! Când ciudățenia asta a dat să se apropie, eu am ridicat toporul să mă apar.  Si atunci a scos un fel de geamăt prelung și s-a oprit din mers....
De fapt, nu știu cum mergea, că nu-l vedeam de ierburi, decât de la genunchi în sus. A mai stat putin și s-a uitat drept la mine, așteptând parcă să vadă ce-am să fac. Cred că i-a fost frică de mine, că aveam topor, și-și dădea seama ca-i pot face rău. Eu n-aveam nimic cu el, dar, la o adică, dacă mă ataca, n-as fi stat pe gânduri și-l păleam de nu se vedea.....Nici n-apucasem să închei gândul ăsta, că m-a străpuns un junghi amarnic prin tot corpul, și am scăpat imediat toporul din mana. A fost ca și cum m-ar fi curentat toporul, dar cum păcatele mele să mă curenteze o coadă de lemn că de tăiș nici nu  m-am atins. Si asta n-a fost încă nimic, că imediat, pe când dădeam să-l ridic, toporul s-a mișcat singur, s-a înălțat prin aer și, după ce a plutit lin, chiar pe sub ochii mei, s-a oprit în iarbă, la vreo trei metri mai încolo! Atunci sa știți că am băgat-o rău pe mânecă. Am vrut să fug către oamenii mei dar, picioarele parcă-mi erau înfipte în pământ, nu mă mai ascultau deloc, înțepeniseră. Si atunci creatura s-a uitat iarăși la mine și în secunda aceea am simțit cum toată groaza care mă stăpânea a dispărut și am avut impresia că plutesc. Așa o amorțeala dulce m-a cuprins și n-am mai știut de mine......."

Timpul a stat în loc

  "M-am trezit auzind strigate, care veneau parcă de la mare deparate, din fundul pământului. Am deschis ochii și m-am pomenit căzut în iarbă. Ceilalți mă strigau și, când mi-am mai venit în simțiri, le-am răspuns că sunt acolo....Au venit și parcă nu le venea să-și creadă ochilor, s-au jurat ca mai trecuseră prin acel loc chiar cu câteva minute mai devreme și nu era nici urmă de mine, de unde aterizasem acolo? Mi-au zis ca mă cautau aproape de trei ore, era seară când ne-am întors în sat. Am scos ceasul din buzunarul de la salopetă, ca acolo-l țin să nu se spargă când tai lemne, și ce să vezi? In loc să arate ora șapte arata ora patru - trei ore lipseau, de parcă timpul cât ceilalți mă cautaseră pentru mine stătuse în loc".

Inexplicabile stări de rău

  In zilele ce au urmat, Toader, care din fire spune că este foarte rezistent la boli, s-a plâns de dureri de cap, amețeli și oboseala  accentuata. "Eu nu-s un om leneș, dar îmi vine mereu să zac, n-avem chef de nimic. M-a doftoricit nevasta cum s-o priceput mai bine, cu ceaiuri și alifii, dar degeaba. Pană la urmă, m-am dus la spital, la Bistrița. M-au consultat medicii, mi-au făcut analize și au constat că nu aveam nici un fel de boală, ci doar putină anemie, în schimb prezentam ușoare semne de iradiere! De unde, n-aveam habar și nici ei nu puteau să-mi spuna".

Poza atașată este o hartă a zonei unde au avut loc aceste întâmplări. Localitatea este subliniata cu o linie roșie.