luni, 22 iulie 2019

OZN sub forma de clopot

Observator Andrei Ion, profesia economist.
Anul 1970, luna noiembrie, seara în jurul orei 20.
Fenomenul s-a produs  în localitatea Muntenii de Jos, județul Vaslui. 
Observația a fost făcută cu ochiul liber.

Descriere observație

La acel moment am ieșit din casă după ce-mi terminasem de făcut lecțiile, pentru a respira o gură de aer proaspăt, după care urma să  mă odihnesc pentru a doua zi.
La întoarcere în locuință, când am ajuns în dreptul ușii de la intrare, am observat spre nord o lumină, dar nu am dat importantă și am intrat pe hol. Aici m-am oprit și m-am gândit să vad ce e cu acea lumină, am ieșit din nou afară, aruncând o privire în dreapta unde observasem acea  lumină.
     Am fost impresionat de ce am văzut - un obiect având o formă nemaivăzută până atunci se deplasa deasupra solului cu o viteză mică (aproximativ 5 Km pe ora) la o distantă de aproximativ 10 m fată de sol fără a produce nici un zgomot, având o formă aproximativ a unui clopot cu partea superioară discoidală  prevazut cu niște hublouri prin care lumina curgea asemeni unui fluid având toate culorile curcubeului fiind foarte clară și suportabilă. Obiectul avea  dimensiunile la partea discoidală de aproximativ 6 m iar înălțimea obiectului era de aproximativ 7 m, în timpul deplasării se rotea și în jurul axei sale.
     Am urmărit multe emisiuni științifice ori filme S.F. dar acea forma a obiectului nu semăna cu niciunul din cele văzute până atunci.
     In acel moment am fost cuprins de un sentiment de groază, frică dar și de curiozitate și în următorul moment am intrat înapoi pe hol unde am dat perdeaua la o parte urmărind pe geam acel obiect.
      Atunci când acel obiect se afla  prin  fața casei  la o depărtare de aproximativ 150-200 m, și  o înălțime fată de sol de 10 metri și văzând că nu se întâmplă nimic periculos  am ieșit afară de pe hol  pentru a vedea și urmări  mai bine fenomenul.
       Obiectul și-a urmat cursul cu aceiași viteză, a traversat un șes după care a aterizat pe o colină la o distantă de aproximativ 2,5-3 Km de locul unde mă aflam, a staționat aproximativ 25-30 minute.
        In tot acest timp obiectul emana aceiași lumină dar din cauza distantei nu puteam observa și ce se întâmplă  pe lângă ea .
       După aproximativ 25-30 minute acel obiect s-a înălțat de la sol deplasându-se cu aceiași viteză dar numai în înălțime. Când obiectul a atins înălțimea de aproximativ 3000 m, obiectul a pornit brusc cu o viteza inimaginabilă, mai mare ca viteza unui fulger.
Nu s-a produs nici un efect surprinzător, nu au fost martori suplimentari.
Postez alăturat desenul obiectului. Recunosc că nu prea am talent la desen, obiectul respectiv s-ar compune din 3 parți.
1-partea discoidală superioară; 
2-partea din mijloc care constituie învelișul obiectului și  avea o culoare gri cenușiu, putându-se observa pe el unele pete;
3-partea inferioară de la bază avea aspect metalic și o culoare argintie.

Observația a fost primită pe mail asfanufo@yahoo.com sub formă de chestionar completat, la data de 
07 iulie 2019.
Mulțumim domnului Andrei Ion (nume fictiv) pentru observația trimisă la asociație.

Nota: domnul nu a dorit să folosim numele real în această postare.

joi, 4 iulie 2019

Automobil făcut să leviteze de un OZN

Data 02.12.2001


După ce s-a rătăcit în pădure, un șofer din Buhuși susține ca a fost ridicat de pe drum de o farfurie zburătoare și dus pe sus până acasă.
Laurențiu Agachi are 23 de ani și este din orașul Buhuși. Fiindcă este foarte timid, a ezitat mult sa ne contacteze, dar în cele din urma s-a hotarît.
"Dumneavoastră ați scris despre asemenea întâmplări și sunt sigur că nu o să credeți despre mine că-s nebun."
După discuția purtată cu tânărul, am realizat că aceste trăiri nu sunt nici pe departe fantasmagorii. Plin de entuziasm, băiatul a declarat: "Până la dumneavoastră să știți că nimeni nu m-a crezut."

Ce s-a întâmplat atunci:
In seara zilei de 2 decembrie, Laurențiu fusese la prietena lui, în localitatea Ludasi, situată la câteva zeci de kilometri distantă. „Era al doilea drum pe care-l făceam singur cu mașina pană acolo și chiar dacă la ducere m-am descurcat de minune, la întoarcere situația nu mai era asa de roz. Se stârnise, pe la șapte seara, o măzăriche amarnică și pământul înghețase bocnă. Mi-am luat rămas bun de la prietena mea și, ca sa mai scurtez din drum, mi-am zis să nu mai trec prin Bacău, s-o iau pe scurtătură, prin Balcani. Erau vreo 14 kilometri de drum neasfaltat, dar, având în vedere că pământul era înghețat, mi-am zis că asta-i soluția potrivită și voi face fată cu brio acestei încercări. Mi-era cam frică, dar mă gândeam că o scot lesne la capăt."

Dezlănțuirea naturii

Abia pătruns pe acel drum lateral, străjuit de o parte și de alta de păduri, tânărul s-a văzut încolțit dintr-o dată de stihiile naturii. „După vreo jumătate de oră, s-a dezlanțuit o vijelie cumplită. Pe acea porțiune de drum există o zonă deschisă, între două păduri. Mașina a început să danseze și făceam eforturi disperate de a o stăpâni. Mergeam cu viteză, și mă gândeam că, dacă aș fi încetinit, aș fi riscat să fiu aruncat în șanțul de pe marginea drumului. Dar uraganul ce se învârtea asupra mea parcă ar fi ținut mașina pe loc, parcă ar fi vrut să nu mă mai lase să plec de acolo!"

Am crezut că a luat foc pădurea

Tânărul a reușit pană la urmă să intre din nou într-o zona mai ferită, împădurită, dar, orbit de viscol, nu și-a dat seama că părăsise drumul principal și o luase, din greșeală, pe un drum forestier care se înfunda.
"Am văzut în fata, dintr-o dată, bariera de copaci și am crezut că înnebunesc de frică, mărturisește Laurențiu. M-am dat jos din mașină și am văzut că nu puteam să mă întorc, iar singura soluție era să merg în marșarier, în condițiile în care instalația de dezaburire nu mai funcționa. Am intrat definitiv în panică. Pe când îmi frământam eu creierii ce și cum să fac, deasupra copacilor, undeva în stânga mea, a apărut o lumina puternică, portocalie. Prima dată am crezut că a luat foc pădurea. Dar pe urmă, văzînd că lumina este mult ridicată fată de sol, ma-am mirat și mai tare. Atunci se afla, cred, la vreo 700-800 metri depărtare de mine, dar, din cauza viscolului ce nu mai contenea, nu o vedeam foarte bine. Lumina părea să fie degajata de un obiect de forma rotundă... Acesta s-a ridicat brusc și apoi a început să coboare, legănându-se pe cer de parcă ar fi fost o lanternă magică."

O liniște mormântală

"In clipa când s-a oprit chiar deasupra mașinii, a proiectat o rază asupra mea și, la lumina ei, am văzut totul câțiva metri în jur. Era o liniște mormântală și vântul, care pană atunci îmi vâjâise ca turbat pe la urechi, se oprise de tot. Ningea liniștit și raza aceea stătea proiectată pe mașina mea, înconjurând-o ca într-o sferă de lumină. Atunci m-am gândit pentru prima oară că acel obiect ar putea fi o nava extraterestră și m-a cuprins o frica grozavă, gândindu-mă că mă răpește si nu mai aude nimeni de mine. Am dat buzna în mașină și am pornit în marșarier, hotărât ca mai curând să intru în șanț cu toată viteza decât să fiu supus la cine știe ce experiențe, pentru că mai citisem și eu despre extratereștri și despre experimentele pe care le fac asupra pământenilor..."

Am simțit că plutesc în interiorul mașinii

Dar după doar câteva zeci de metri parcurși, Laurențiu a simțit că se întâmplă ceva straniu. Deși ținea pedala accelerației apăsată, mașina s-a oprit în loc. "Am simțit o izbitură și mașina s-a ridicat într-o parte, în asa fel încât am căzut pe scaunul din dreapta. Am simțit apoi că plutesc în interiorul mașinii... Da, oricât ar părea de ciudat și de incredibil, pluteam, nu mai atingeam deloc scaunul, parcă levitam la câțiva centimetri. Mașina, astfel înclinată, a început să se învârtă încet și am văzut, împietrit de groază, cum copaci defilau prin fata ochilor mei. O noua izbitură, urmată de căderea mașinii, m-a făcut să înțeleg că fusesem de fapt luat pe sus, răsucit cu 180 grade și acum, înaintea mea, se întindea drumul de întoarcere. Am pornit cu toată viteza, aruncând, din când în când, câte o privire prin parbriz, să vad dacă acel OZN, căci eram încredințat că altceva nu putea fi, se mai tine după mine! Nu mă slăbea o clipă și atunci am accelerat și eu... Spre marea mea mirare însă, dacă până atunci simțisem hurducăturile drumului, acum parcă mergeam pe o sosea asfaltată, neteda ca-n palmă! M-a condus până acasă”

„Mergând cu așa viteză, nici nu am simțit cât de repede am ajuns acasă, la Buhuși. OZN-ul tot timpul s-a ținut după mine, dar am observat că atunci când treceam prin sate, pe traseu, se ridica întotdeauna la o înălțime mai mare, iar viteza mașinii mele scădea, chiar dacă apăsam accelerația la blană, cum se spune! Mi se părea că merg ca pe o pernă de aer, că uneori goneam atât de (repede încât nici nu atingeam pământul... Am ajuns în fata curții, am ieșit din mașină, dar OZN-ul era tot acolo, stând însă nemișcat, ca și cum ar fi așteptat să vadă ce-o să fac. A mai rămas timp de vreo cinci minute, apoi a trimis o rază spre casă, ca și cum ar fi vrut sa-mi arate că ei doriseră cu orice preț să mă aducă acolo în siguranță. Apoi s-a ridicat cu viteza, pierzându-se în zare, spre Bacău."