Se afișează postările cu eticheta obiect discoidal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta obiect discoidal. Afișați toate postările

duminică, 17 mai 2020

Doua OZN-uri dintr-o lovitura

Doua OZN-uri dintr-o lovitura

Pe data de 11 mai 2020 am primit de la doamna Maria pe messenger următorul text:
"Bună ziua. Mă numesc F. Maria, sunt o persoană intelectuală, în 1972 împreună cu cu alți scriitori am înființat cenaclul literar de literatură SF Henri Coandă la Craiova. Am citit și studiat de o viață aproape tot ce s-a publicat în România despre fenomenele paranormale și OZN. Am studiat la Facultatea de litere a Universității din București, scriu literatură de mică, din 2017 am publicat în mai multe antologii și cărți. Scriu proză SF, dar și alte genuri de literatură și poezie. Am scris toate acestea că să vă dați seama că ceea ce am văzut în acea dimineață a fost absolut real, că nu m-am înșelat.
Vă scriu despre experiența mea din ziua de 7 iulie 1996 ora 8 și câteva minute. Vreau să vă spun că nu este nici o îndoială, nici confuzie. Ce am văzut nu a semănat cu nici un aparat zburător de pe Pământ, nu a fost nici nor, nici balon meteorologic,nici fulger globular. A fost ceva clar, perfect vizibil. Observația a fost făcută ziua, dimineața, pe un cer absolut senin. La aceea dată aveam 40 de ani, Am ieșit să întind niște rufe la uscat, din întâmplare am privit în sus, era foarte frumos afară. Atunci am remarcat surprinsă că din dreapta mea, deasupra blocului meu, veneau în direcția mea, două nave discoidale, nu erau prea sus, cam la o înălțime de 20-30 m deasupra blocului, poate nu am apreciat exact distanta, păreau translucide, se vedeau așa cum se vad meduzele în apă cu un diametru aproximativ de 3,5 m. Când au ajuns aproape deasupra mea, cred că au încercat să se camufleze, căci au dispărut. Câteva secunde, le-am căutat cu privirea în toate părțile, dar au reapărut, fuzelajul era alb-argintiu, a strălucit în soare, dar au redevenit din nou străvezii, au ajuns exact deasupra mea, mai în fată, sub ele erau niște pomi înalți, castani, ele erau la vreo 30 m deasupra, mergeau ușor una în spatele celeilalte, atunci am avut impresia că, de fapt am văzut o umbră umanoidă așezată așa cum stă un pilot la manșă. Apoi, cea din fată a făcut o chestie incredibilă, a făcut două trei mișcări de zig-zag pe lângă cealaltă, mi-a fost teamă să nu o lovească, a fost așa ca o demonstrație. A fost ceva extraordinar, ca un semn, a dezvoltat o mișcare de rotație și pur și simplu a intrat prin văzduh ca printr-un perete, urmată de cealaltă, așa pur și simplu, mergând nu în sus spre înaltul cerului ci în fata, cu o mișcare ondulatorie. Am sunat atunci la Radio Craiova, mi l-au dat pe redactorul de serviciu. Seara am aflat că cele două nave stătuseră deasupra unui bloc turn toată noaptea, nu departe de blocul meu, unii le-au și filmat, cazul a fost dat la ProTV.
In toți acești ani m-am tot gândit că am fost norocoasă să vad cu ochii mei că tot ceea ce am citit atâția ani este real."

Mulțumim doamnei Maria pentru observația trimisă.

Nota:
-Din textul trimis au fost excluse date cu caracter personal și textul a fost un pic aranjat pentru publicare.
-Poza nu are legătură cu textul, este doar pentru exemplificare.
 

miercuri, 21 august 2019

Obiect rotund, proiectează lumini colorate peste casă și curte

Data: 2009.10.00
Ora: 2
Locația: Curcani, jud, Călărași
Observator: E. Nicoleta
Descriere observație
"S-a întâmplat în Curcani, jud, Călărași, octombrie 2009, ora 2.
Dormeam profund și m-a trezit ceva, Am deschis ochii și am văzut pe gem lumini portocalii. care pâlpaiau, Am crezut că este incendiu la casa vecină. Am sărit din pat, (atunci am văzut ora 2 afișată pe receiver) și am ieșit pe un hol cu geamuri mari ce dau spre curte. Atunci am înlemnit, Nu am mai putut să mă mișc, în cap am simțit o presiune și un bâzâit ca la transformator, iar toate organele din mine am simțit cum s-au ridicat în gat. Curtea era plină de lumini portocalii, vezi și roșii care se roteau intermitent și care veneau de la un obiect rotund ce stătea nemișcat deasupra casei. După un timp s-a oprit acel bârâit din cap, am simțit că mi s-a încălzit corpul și am început să mă mișc. Mi-a dispărut și teama aceea, cum sa explic acea teamă... este o teamă dură și rece, dar care nu te învinge! ai de-a face cu altceva din ceea ce ești învățat să simți, M-am apropiat de geam să vad obiectul de unde veneau acele lumini, dar era prea sus. Era rotund, și luminile se învârteau în cerc, așa cât tine curtea și pe peretele casei vecine. Acel obiect a început să se deplaseze ușor la distantă joasă, că i-am văzut luminile cum se propagă pe stâlpul de la stradă. Am stat cu ochii pe stâlp pană au dispărut acele lumini intermitente, portocalii, verzi și roșii. Când m-am întors în dormitor, ora pe receiver arata 2:20. Mi-a fost teamă să povestesc cuiva să nu creadă ca sunt nebună. De atunci am mai avut și alte experiențe, teama o pot controla, și am lăsat totul asa, Este mai mult de cât mine. Poate unora așa trebuie să li se întâmple!
Altceva, aici este o zonă, camp agricol, intre localitatea Mitreni și DN4, unde apar obiecte și chiar au activitate, parcă ar cauta ceva în sol, așa zic eu, cercetează ceva. Într-o noapte, 15 august 2014, mă deplasam pe DN4 împreună cu fiul meu și am văzut un astfel de obiect rotund care avea de jur inprejur luminițe aprinse. Venea înspre noi. Am oprit și am vrut să-l filmez dar nu am putut, nu s-a văzut pe cameră. Apoi a trecut un avion pe deasupra lui și una câte una s-au stins toate luminițele care îl înconjura și a dispărut, a devenit invizibil. Sa fie vreo tehnologie a oamenilor de care noi nu știm? sau vedem ce-a văzut Ezechiel?"
Mulțumim Nicoleta pentru observațiile trimise la asociație.
Nota: poza nu are legătură cu observația descrisă  mai sus, este doar pentru exemplificare.

luni, 22 iulie 2019

OZN sub forma de clopot

Observator Andrei Ion, profesia economist.
Anul 1970, luna noiembrie, seara în jurul orei 20.
Fenomenul s-a produs  în localitatea Muntenii de Jos, județul Vaslui. 
Observația a fost făcută cu ochiul liber.

Descriere observație

La acel moment am ieșit din casă după ce-mi terminasem de făcut lecțiile, pentru a respira o gură de aer proaspăt, după care urma să  mă odihnesc pentru a doua zi.
La întoarcere în locuință, când am ajuns în dreptul ușii de la intrare, am observat spre nord o lumină, dar nu am dat importantă și am intrat pe hol. Aici m-am oprit și m-am gândit să vad ce e cu acea lumină, am ieșit din nou afară, aruncând o privire în dreapta unde observasem acea  lumină.
     Am fost impresionat de ce am văzut - un obiect având o formă nemaivăzută până atunci se deplasa deasupra solului cu o viteză mică (aproximativ 5 Km pe ora) la o distantă de aproximativ 10 m fată de sol fără a produce nici un zgomot, având o formă aproximativ a unui clopot cu partea superioară discoidală  prevazut cu niște hublouri prin care lumina curgea asemeni unui fluid având toate culorile curcubeului fiind foarte clară și suportabilă. Obiectul avea  dimensiunile la partea discoidală de aproximativ 6 m iar înălțimea obiectului era de aproximativ 7 m, în timpul deplasării se rotea și în jurul axei sale.
     Am urmărit multe emisiuni științifice ori filme S.F. dar acea forma a obiectului nu semăna cu niciunul din cele văzute până atunci.
     In acel moment am fost cuprins de un sentiment de groază, frică dar și de curiozitate și în următorul moment am intrat înapoi pe hol unde am dat perdeaua la o parte urmărind pe geam acel obiect.
      Atunci când acel obiect se afla  prin  fața casei  la o depărtare de aproximativ 150-200 m, și  o înălțime fată de sol de 10 metri și văzând că nu se întâmplă nimic periculos  am ieșit afară de pe hol  pentru a vedea și urmări  mai bine fenomenul.
       Obiectul și-a urmat cursul cu aceiași viteză, a traversat un șes după care a aterizat pe o colină la o distantă de aproximativ 2,5-3 Km de locul unde mă aflam, a staționat aproximativ 25-30 minute.
        In tot acest timp obiectul emana aceiași lumină dar din cauza distantei nu puteam observa și ce se întâmplă  pe lângă ea .
       După aproximativ 25-30 minute acel obiect s-a înălțat de la sol deplasându-se cu aceiași viteză dar numai în înălțime. Când obiectul a atins înălțimea de aproximativ 3000 m, obiectul a pornit brusc cu o viteza inimaginabilă, mai mare ca viteza unui fulger.
Nu s-a produs nici un efect surprinzător, nu au fost martori suplimentari.
Postez alăturat desenul obiectului. Recunosc că nu prea am talent la desen, obiectul respectiv s-ar compune din 3 parți.
1-partea discoidală superioară; 
2-partea din mijloc care constituie învelișul obiectului și  avea o culoare gri cenușiu, putându-se observa pe el unele pete;
3-partea inferioară de la bază avea aspect metalic și o culoare argintie.

Observația a fost primită pe mail asfanufo@yahoo.com sub formă de chestionar completat, la data de 
07 iulie 2019.
Mulțumim domnului Andrei Ion (nume fictiv) pentru observația trimisă la asociație.

Nota: domnul nu a dorit să folosim numele real în această postare.

vineri, 7 iunie 2019

Obiect sub formă de disc cu lumini multicolore și diametru de 30 m

Anul: 1996
Luna: Iulie
Ora: 21
Locația: orașul Galați

Ma numesc Silviu T., vă urmăresc cu interes în tot ce realizați în planul cercetării OZN.

Descriere observație: 

"Doresc să vă relatez pe scurt o întâmplare din anul 1996, din orașul Galați, într-un cartier de la periferie. Observația a fost făcută de mine și un vecin.
Zi de vară, deosebit de călduroasă, luna iulie, fără vânt, zi în care nimic nu pare a se întâmpla și totuși,  în jurul orei 21 când soarele se pregătește să apună, am zărit un OZN, de formă sferică, cu lumini colorate, pe strada Bărboși, nr.35, Cartier Micro 17, ce se deplasa cu o viteză de aproximativ 20 km/oră, în planul de deasupra blocurilor, păstrând direcția străzii.
Observația mea este din momentul când mă aflam în fata blocului, am observat deplasarea obiectului de la dreapta spre stânga.
Precizez că apariția a fost o perioadă scurtă, intervenind fenomenul de invizibilitate,  la fiecare 10 secunde.
Împreună cu vecinul am alergat spre strada pe unde avea traiectoria și l-am privit de la distantă cum se îndepărta și a urmat să acceadă pe prima stradă la stânga.
Am hotărât să ne întoarcem în speranța că obiectul va face un careu, chiar așa s-a  întâmplat, a reapărut pe strada de la celalalt capăt al blocului meu.
Nu am avut curiozitatea să ne apropiem mai mult, ne impresiona mărimea și distanța mică față de antenele blocurilor pe unde se deplasa.
Dimensiunea părea a fi în jur de 30 m, cu lumini multicolore, sub formă de disc.
Ce mi-a atras atenția cel mai mult, a fost un zgomot ca a unui transformator de mare capacitate care se cuplează și se decuplează, zgomotul fiind în momentul când intervenea starea de invizibilitate.
Acest zgomot mi-a dat fiori deoarece în serile de vară, extrem de liniștite, îl auzeam la ore destul de târzii din noapte, chiar în zilele observației mele și mai cu seamă prin repetabilitatea din anii din urmă când în liniștea nopții se întâmpla acest declic voltaic."

Cu stimă Silviu T.

Observația a fost primită de domnul Dan D. Farcaș pe mail-ul personal.