Data 16.10.2001
Localitate: Cordun, lângă orașul Roman
Doamna Patricia A. lucrează de câțiva ani ca învățătoare într-o scoală din Roman. După absolvirea liceului pedagogic, la Iași, a muncit vreme de doi ani, în Italia unde l-a cunoscut pe cel care i-a devenit soț. S-au întors împreună în țară și și-au cumpărat un apartament în orașul Roman.
Deși auzise despre fenomenul OZN, de la televizor ori de prin ziare, nu-i dăduse nicio dată atenție, pentru că pur și simplu nu o interesa subiectul. Dar din seara zilei de 16 octombrie lucrurile s-au schimbat total.
"Am crezut că se aprinseseră becurile de la stâlpii de telegraf"
Vineri după-amiaza, după terminarea orelor de scoală, Patricia a luat bicicleta și a plecat spre Cordun, la mama ei, să se aprovizioneze pentru week-end-ul care urma. " Plănuisem, împreună cu soțul și un cuplu de prieteni, o cină pe cinste pentru sâmbătă seara și, ca să nu mai cheltui o grămadă de bani la piață, am apelat la resursele strategice, precizează interlocutoarea noastră. Am ajuns la țară și bineînțeles că nu am scăpat de gura mamei pană nu am rămas la masă, deși eu i-am spus că mă grăbeam. Se inserase când am plecat spre Roman, dar, oricum, nu aveam de mers de cât vreo trei kilometri și ceva pană acasă, așa că nu mi-am făcut griji. Dar, când să ies din curte, am simțit că deasupra mea se aprinde o lumină puternică. In primul moment, nu am dat atenție, crezând că se aprinseseră luminile de la stâlpii de telegraf de pe marginea șoselei, și am stat sa-mi prind cu ace de siguranță pantalonii, să nu-i agat în spițe. dar când am ridicat ochii spre cer am încremenit."
Feeria de culori
"Deasupra mea, urmează tânăra, nu era numai lumina de la stâlpii de telegraf, ci și un obiect de forma unui castron răsturnat, care staționa în aer, la vreo cinzeci de metri înălțime. Nu era în nici un caz un avion, un elicopter sau ceva de genul ăsta.....Nu semăna nici măcar cu avioanele invizibile ale americanilor, fiindcă acelea au o formă triunghiulara! Părea să aibă o culoare închisă, nu pot să bag mâna în foc să spun că era gri, albastru sau negru, în orice caz, silueta lui se profila perfect pe fundalul cerului senin. Nu se auzea nici un zgomot, cât de mic, iar pe partea inferioară se zăreau mai multe despicături rotunde și din unele țâșneau lumini strălucitoare, în nuanțe foarte frumoase, de violet, portocaliu și verde deschis.....Era ceva splendid, ceva feeric, ca-n basme, și țin minte că stăteam acolo, fără să fiu câtuși de putin speriată, deși îmi dădeam seama că se petrece ceva neobișnuit."
"Deși nu mai pedalam, bicicleta a rămas pe loc, fără să cadă!"
Cât de neobișnuita era situația prin care trecea avea să-și dea seama tânăra abia peste câteva clipe, când, în vreme ce privea fascinată, obiectul a staționat deasupra ei. De la bordul acestuia s-a desprins o rază mult mai puternică de cât cele emise pană atunci, care s-a ațintit asupra ei, ca un reflector. "Abia atunci m-am speriat, dar ce sperietură! Mi-am dat seama că eu eram vizată de acel obiect. Acum eram sigură, nu putea fi de cât un OZN..... Eu mă temeam că o sa-mi facă rău raza aceea și nici nu m-am gândit că acel obiect ar fi putut foarte bine să mă și răpească! Fiindcă, sinceră să fiu, nu prea știam înainte cum stă treaba cu răpirile de către extratereștri, de-abia după întâmplarea aceasta am pus și eu mâna pe o carte cu această temă și am citit-o, credeți-mă, din scoarță în scoarță! Dar atunci nu-mi stătea gândul, precum v-am spus, că o să fiu răpită de extratereștri. Mi-era să nu mă rănească raza trimisă de OZN, fiindcă era extrem de puternică. M-am suit pe bicicletă și am început să pedalez, dar, pe măsură ce înaintam, aveam impresia că întâmpin o rezistentă, ca și cum o barieră nevăzută m-ar fi împiedicat să merg mai repede......
Raza care se proiectase pe mine a început să mă urmărească, îmi vedeam umbra proiectată pe pământ și atunci am intrat în panică de-a binelea. La un moment dat am simțit pe mâna stângă o arsură și am văzut cum o rază verde, foarte subțire și cu contururi precise, ca o baghetă, îmi atingea ceasul. In clipa aceea, parcă totul a încremenit în jur și m-a cuprins o amorțeală completă, de aveam impresia că nici pleoapele nu mi le mai pot mișca. Această stare a durat, cred, aproape jumătate de minut, răstimp în care, nu exagerez cu nimic, bicicleta a rămas în echilibru, deși eu nu pedalam și nici nu-mi sprijineam picioarele pe pământ! Apoi, ca și cum starea aceea de vraja s-ar fi destrămat, lumina s-a stins, iar eu am căzut grămadă peste bicicleta....Nu știu ce s-a întâmplat cu acel OZN, fiindcă, pană să mă dezmeticesc și să mă uit după el, deja dispăruse, nu se mai zarea nici urma de el pe cer."
Câinii lătrau cu furie, simțiseră că se petrece ceva bizar
"M-am întors urgent în casă, la mama, și i-am povestit ce se petrecuse, iar ia mi-a spus că, deși nu simțise și nu auzise nimic ciudat, auzise în schimb câinele lătrând cu furie în spatele casei. A ieșit să vadă ce are, dar nu i s-a părut nimic suspect. A intrat iarăși în casă, fără să vadă nici urmă de farfurie zburătoare. In tot acest timp câinele a continuat să latre a primejdie.... Peste o săptămâna, când am venit iarăși la țară, aveam să aflu că și câinii mai multor vecini se comportaseră la fel de ciudat, lătrând cu disperare, deși vecinii susțineau că nu văzuseră nimic pe cer! Probabil, mă gândesc eu că, animalele au simțit datorită instinctului lor, ce oamenii nu puteau simți.... Dar să revin la ce s-a întâmplat pe urmă, că e cu adevarat inexplicabil. Am ajuns acasă la Roman, și în seara respectivă nu am avut probleme. Când a venit soțul meu din cursă, pe la ora 22, ne-am așezat la masă și i-am povestit ce mi se întâmplase. I-am arătat și ceasul, care continua să funcționeze perfect, deci, mă gândeam eu, nu fusese afectat de rază. Nu știu dacă m-a crezut, fiindcă doar a ridicat din umeri, semn ca treburile astea nu-l prea interesează.... Apoi ne-am culcat, dar pe la două noaptea m-am trezit cu o usturime groaznică la mană. Am mers la baie și am văzut că în locul unde fusese ceasul pielea se înroșise și apăruseră mici pustule cu lichid, ca la o arsură.... M-am oblojit și eu cu ce am avut prin casă, mi-am pus o compresă sterilă și, după ce am luat un Algocalmin, m-am dus iar la culcare."
Rotitele de la ceas i-au rămas imprimate pe piele!
Peste doua zile, tânăra avea să constate că, deși pustulele cu lichid se spărseseră pielea continua sa fie destul de roșie, dar numai pe suprafața pe care fusese cadrul metalic al ceasului. "Ceea ce mă surprinde este că arsura avea marginile delimitate strict: la doar trei milimetri de locul unde era carne vie, pielea era absolut intactă, ceea ce, în cazul unei arsuri obișnuite nu se întâmplă există o zonă de trecere. Am fost la doctor și am avut norocul să dau peste un specialist care mi-a spus că acea urmă nu ar putea fi făcută de cât de o rază laser! Dar văzând că sunt panicată după acest diagnostic, m-a liniștit, asigurându-mă că arsurile de acest tip se vindecă foarte bine și într-un timp relativ scurt. Peste o săptămână pielea s-a cicatrizat și nu mai durea absolut de loc.
Partea mai ciudată este că, în urmă cu două săptămâni, am observat că, pe măsură ce rana se vindeca, pe pielea arsă apare nu numai forma ceasului ci și formele rotitelor din interiorul lui.
Este un fel de tatuaj și nu știu dacă va dispărea vreo dată, după cum nu-mi pot explica nici care este motivația acestei arsuri, nici de ce acest incident misterios mi s-a întâmplat tocmai mie."
Vă scriu despre experiența mea din ziua de 7 iulie 1996 ora 8 și câteva minute. Vreau să vă spun că nu este nici o îndoială, nici confuzie. Ce am văzut nu a semănat cu nici un aparat zburător de pe Pământ, nu a fost nici nor, nici balon meteorologic,nici fulger globular. A fost ceva clar, perfect vizibil. Observația a fost făcută ziua, dimineața, pe un cer absolut senin. La aceea dată aveam 40 de ani, Am ieșit să întind niște rufe la uscat, din întâmplare am privit în sus, era foarte frumos afară. Atunci am remarcat surprinsă că din dreapta mea, deasupra blocului meu, veneau în direcția mea, două nave discoidale, nu erau prea sus, cam la o înălțime de 20-30 m deasupra blocului, poate nu am apreciat exact distanta, păreau translucide, se vedeau așa cum se vad meduzele în apă cu un diametru aproximativ de 3,5 m. Când au ajuns aproape deasupra mea, cred că au încercat să se camufleze, căci au dispărut. Câteva secunde, le-am căutat cu privirea în toate părțile, dar au reapărut, fuzelajul era alb-argintiu, a strălucit în soare, dar au redevenit din nou străvezii, au ajuns exact deasupra mea, mai în fată, sub ele erau niște pomi înalți, castani, ele erau la vreo 30 m deasupra, mergeau ușor una în spatele celeilalte, atunci am avut impresia că, de fapt am văzut o umbră umanoidă așezată așa cum stă un pilot la manșă. Apoi, cea din fată a făcut o chestie incredibilă, a făcut două trei mișcări de zig-zag pe lângă cealaltă, mi-a fost teamă să nu o lovească, a fost așa ca o demonstrație. A fost ceva extraordinar, ca un semn, a dezvoltat o mișcare de rotație și pur și simplu a intrat prin văzduh ca printr-un perete, urmată de cealaltă, așa pur și simplu, mergând nu în sus spre înaltul cerului ci în fata, cu o mișcare ondulatorie. Am sunat atunci la Radio Craiova, mi l-au dat pe redactorul de serviciu. Seara am aflat că cele două nave stătuseră deasupra unui bloc turn toată noaptea, nu departe de blocul meu, unii le-au și filmat, cazul a fost dat la ProTV.
