Se afișează postările cu eticheta obiect aerian. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta obiect aerian. Afișați toate postările

joi, 10 septembrie 2020

Investigație ASFAN-ro la Jurilovca - Observațiile martorului II, Paul I.

Observațiile martorului II

Paul I; Vârsta: 37 ani; Meseria: pescar;

A avut 2 observații la interval de câteva luni.

Prima observație:

A fost făcută în perioada mai-iunie 2018.

I.P. împreună cu Alex pe la ora 20, veneau pe lacul Sinoe și mai aveau cam 8km până la Canal 5. In zona Periboina se vedeau pe mare vapoare și era un elicopter care survola zona.

Au ajuns la Canal 5, unde au întârziat puțin, apoi au trecut în Golovița ca să ia drumul spre Jurilovca. Atunci au văzut o lumină care le-a atras atenția, era prea mare, la o înălțime de 20-25 grade în direcția Constanța. Dar lumina se făcea tot mai mare și părea că se apropie de ei. În 10 minute a devenit cam cât jumătate dintr-o Lună plină. Era un glob ca o flacără luminoasă care pâlpâia și din care la un moment dat s-a desprins o lumină care se stingea și apoi apărea iar.

Ei au privit globul care continua să se mărească și care se deplasa în direcția lor. A depășit limba de nisip care desparte lacul de mare și era deja pe lacul Sinoe, privind in direcția Vadu. Devenise o lumină mare din care ieșeau acum mai multe lumini mici care se stingeau, apoi se reaprindeau când se întorceau în globul luminos.

Lumina se apropia de barca lor, se marea și când era la o distanță cam de 3km, după cum a apreciat I.P, s-au speriat și au pornit motorul mergând cu toata viteza (47-50km\ora) spre Jurilovca.

In timp ce mergeau, I.P. se tot uita în spate, iar după aproximativ 15 min. de mers globul luminos era încă în spatele lor și părea tot mai mare.

Când au ajuns la 2-3 km de Jurilovca, globul se apropiase foarte mult și se vedea acum cât un oraș luminat de la distanță. Avea forma ovală neregulată cu multe lumini care ieșeau și intrau in globul ca flacăra, care formau parcă o coadă.

Când barca a ajuns cam la 500m de port și au intrat in stuful din canalul care duce la Jurilovca, obiectul luminos s-a stins, a dispărut, a rămas vizibilă doar o lumină mică. Totul s-a petrecut într-o liniște totală, fără nici un zgomot.

Direcția de deplasare probabilă dinspre Constanța spre Delta, venind de pe mare și traversând lacurile Sinoe, Golovița, Razim.


A doua observație:

A fost făcută in 19 septembrie 2018, spre seară. Paul I. împreună cu Alex se întorceau de pe mare, au ajuns la Periboina și se îndreptau spre canalul de trecere din mare și lacul Sinoe. Canalul de trecere are lungimea de 2-2,5 km. Erau pe canal și mergeau la ralanti când P.I. a văzut spre mare, o lumină mare, ca o Lună plină, care se deplasa mergând în aceeași direcție cu ei. Atunci au accelerat mergând paralel cu țărmul marii, dar lumina se apropia tot mai mult mergând in paralel cu ei dar rămânând pe mare, aproape de țărm. Au ajuns la brigada, s-au dat jos din barcă în grabă să poată privi mai bine..

Acolo mai era un coleg și toți trei au privit lumina care se deplasa, a ajuns in dreptul lor si a trecut mai departe, mergând în continuare de-a lungul țărmului în direcția Portița. După ce a trecut de ei nu se mai vedea ca o lumină puternică ci se vedeau 3-4 lumini de intensitate mai mică. Totul se desfășura fără nici un zgomot, deci nu putea fi un elicopter din cele care survolau zona în mod obișnuit

După vreo 5 minute de privit și-au amintit că au un telescop. I.P. s-a dus în căsuță și a luat telescopul și a încercat să privească obiectul prin el, profitând că este încă lumina zilei au putut observa mai bine.

Prin telescop se vedeau mai multe lumini distribuite pe o formă solidă și neregulată. Pe obiect erau niște deschizaturi dreptunghiulare, ce păreau luminate de alte lumini distribuite pe suprafața obiectului. Aceste deschizaturi erau distribuite la distante destul de mari pentru că prin telescop se vedea o singură deschizătură și trebuia schimbată poziția ca să poată fi prinsă în obiectiv alta deschizătură. Aceste deschizaturi erau ca niște intrânduri luminate dintr-o parte, partea opusă fiind întunecată.

Obiectul părea o formă solidă cu suprafața netedă dar neregulată, având denivelări rotunjite, de o formă nedefinită la care nu se vedeau marginile. Cu ochiul liber nu se vedea obiectul întreg ci o masă întunecată cu doar 3-4 lumini, iar cu telescopul nu putea fi cuprins întreg obiectul fiind prea mare.

La început luminile erau înșiruite în mai multe rânduri pe orizontală. După un timp, luminile păstrându-si poziția s-au întors pe verticală obiectul continuând să se îndepărteze.

I.P. a urmărit obiectul mai mult timp cu ochiul liber stând în picioare, din păcate prin telescop nu se mai putea vedea din cauza stufului din fata cabanei.

Obiectul a continuat să se deplaseze spre Deltă și la un moment dat a dispărut din raza vizuală a lui.

Obiectul a fost apreciat ca mărime la câteva sute de metri.

Se deplasa cu o viteza nu prea mare, de 50-60 km pe ora.


Mulțumim domnului Paul că a avut amabilitatea să ne dea un interviu filmat.

3.099
Impact - persoane
257
Interacţiuni
Tu şi alţi 31
1 comentariu
6 distribuiri
Îmi place
Comentează
Distribuie

duminică, 17 mai 2020

Doua OZN-uri dintr-o lovitura

Doua OZN-uri dintr-o lovitura

Pe data de 11 mai 2020 am primit de la doamna Maria pe messenger următorul text:
"Bună ziua. Mă numesc F. Maria, sunt o persoană intelectuală, în 1972 împreună cu cu alți scriitori am înființat cenaclul literar de literatură SF Henri Coandă la Craiova. Am citit și studiat de o viață aproape tot ce s-a publicat în România despre fenomenele paranormale și OZN. Am studiat la Facultatea de litere a Universității din București, scriu literatură de mică, din 2017 am publicat în mai multe antologii și cărți. Scriu proză SF, dar și alte genuri de literatură și poezie. Am scris toate acestea că să vă dați seama că ceea ce am văzut în acea dimineață a fost absolut real, că nu m-am înșelat.
Vă scriu despre experiența mea din ziua de 7 iulie 1996 ora 8 și câteva minute. Vreau să vă spun că nu este nici o îndoială, nici confuzie. Ce am văzut nu a semănat cu nici un aparat zburător de pe Pământ, nu a fost nici nor, nici balon meteorologic,nici fulger globular. A fost ceva clar, perfect vizibil. Observația a fost făcută ziua, dimineața, pe un cer absolut senin. La aceea dată aveam 40 de ani, Am ieșit să întind niște rufe la uscat, din întâmplare am privit în sus, era foarte frumos afară. Atunci am remarcat surprinsă că din dreapta mea, deasupra blocului meu, veneau în direcția mea, două nave discoidale, nu erau prea sus, cam la o înălțime de 20-30 m deasupra blocului, poate nu am apreciat exact distanta, păreau translucide, se vedeau așa cum se vad meduzele în apă cu un diametru aproximativ de 3,5 m. Când au ajuns aproape deasupra mea, cred că au încercat să se camufleze, căci au dispărut. Câteva secunde, le-am căutat cu privirea în toate părțile, dar au reapărut, fuzelajul era alb-argintiu, a strălucit în soare, dar au redevenit din nou străvezii, au ajuns exact deasupra mea, mai în fată, sub ele erau niște pomi înalți, castani, ele erau la vreo 30 m deasupra, mergeau ușor una în spatele celeilalte, atunci am avut impresia că, de fapt am văzut o umbră umanoidă așezată așa cum stă un pilot la manșă. Apoi, cea din fată a făcut o chestie incredibilă, a făcut două trei mișcări de zig-zag pe lângă cealaltă, mi-a fost teamă să nu o lovească, a fost așa ca o demonstrație. A fost ceva extraordinar, ca un semn, a dezvoltat o mișcare de rotație și pur și simplu a intrat prin văzduh ca printr-un perete, urmată de cealaltă, așa pur și simplu, mergând nu în sus spre înaltul cerului ci în fata, cu o mișcare ondulatorie. Am sunat atunci la Radio Craiova, mi l-au dat pe redactorul de serviciu. Seara am aflat că cele două nave stătuseră deasupra unui bloc turn toată noaptea, nu departe de blocul meu, unii le-au și filmat, cazul a fost dat la ProTV.
In toți acești ani m-am tot gândit că am fost norocoasă să vad cu ochii mei că tot ceea ce am citit atâția ani este real."

Mulțumim doamnei Maria pentru observația trimisă.

Nota:
-Din textul trimis au fost excluse date cu caracter personal și textul a fost un pic aranjat pentru publicare.
-Poza nu are legătură cu textul, este doar pentru exemplificare.
 

luni, 21 octombrie 2019

Observații fără explicație

"Ma numesc Sandu M. născut în localitatea Sighetu Marmației, județul Maramureș.
Am urmărit multe emisiuni cu la care a fost invitat domnul Dan Farcaș. 
In acest sens va voi trimite câteva mailuri cu privire la întâmplările respective.
Prima întâmplare pe care mi-o amintesc, era pe când aveam vârsta de 7 ani. Era vara, era cald și mama ne-a lăsat pe mine și fratele meu să ne jucam în stradă cu alți copii. La un moment dat am observat în capătul străzii că s-au adunat mai multi vecini care se uitau în sus, la ceva. Ne-am dus și noi atunci lângă și am văzut că pe cer era ceva rotund, mai mic de cât o minge, de culoare neagră, care stătea nemișcat pe cer. Cei mari discutau care cum, ba că ar fi un elicopter, ba că un avion. La un moment dat din obiectul respectiv, a coborât ceva ca o scară (raza) pană la pământ. Unii vecini au început să spună ca sunt militari rusi, iar alții că de fapt sunt americani și că de aia au coborât scara.
In scurt timp a venit și mama, care m-a luat de mană, ne-a dus în curte și a închis poarta. Am întrebat-o și noi curioși, ce e aia și de ce nu ne lasă să ne uitam și noi, că doar toată strada se uită, mama ne-a zis ca nu trebuie să fim martori și să ne întrebe miliția despre ce am văzut. Mama mea era Martora a lui Iehova și ii era tare frica de miliție de atunci.

A doua întâmplare, a fost în prima seară de înviere, după revoluție. Asa că, de pe strada mea, ne-am dus mai multi vecini la catedrala municipală din centrul orașului, unde urma să se desfășoare la 12 noaptea, Slujba de Înviere. A fost o slujbă lungă și frumoasă, foarte multă lume, practic tot centrul orașului era plin de oameni care se plimbau pe mijlocul străzii, de coșuri și lumini, parcă tot orașul era prezent la slujba de înviere, poate și din cauza că era prima slujba de Înviere de după revoluție!
La întoarcere pe stradă, eram vreo șapte băieți, toți cu armata făcuta și poveste-am una alta, rădeam, eram obosiți și fericiți. La un moment dat, cum mergeam noi pe drum, trecând de Sc. Gen. nr. 4, zona BIG, drumul virează putin la dreapta, atunci am observat drept în fată pe sensul de mers, deasupra dealului Bagna, pe direcția comunei Rona de Jos, un obiect luminos, ceva mai mare ca luna, de culoare roșie-portocaliu, perfect rotund. Pe suprafața acestuia am mai distins un cerc mic rosu, situat în partea dreapta jos, din care porneau niște linii, spre margini, ca niște spițe. Le-am 
arătat și celorlalți, au început să radă și să spună: <Mă, ești nebun, nu vezi că e luna?!>
Eram disperat și degeaba încercam să le spun că luna nu are aceea culoare, e argintie, nu roșie și că pe suprafața ei se observă un anumit relief, nu liniile și cerculețul mai mic, degeaba, nu aveai cu cine vorbi!
Am mers încă vreo 200, 300 de metri și am ieșit dintre blocuri, în același timp, am observat luna, în partea din dreapta a sensului nostru de mers, deasupra dealului Solovan, era o luna plină și strălucitoare! Abia atunci, au început să zică cu toți, ca oare ce o fi? Eu le-am zis că în mod sigur e un OZN, da ei ca nu cred, poate ca e altceva. Am mai mers încă vreo 300 de metri și obiectul era nemișcat. Ajungând în dreptul stației PECO, am văzut că cercul luminos începe să piardă din culoare și încet, încet să dispară, dispărând în câteva zeci de secunde de tot! A dispărut ceva de genul, cum vedeam în filmele cu Star Trek, mi s-a părut o asemănare uluitoare!
Am povestit colegilor la serviciu despre ce am văzut și au început să radă și să mă ia la mișto, cu toate ca le-am zis ca nu eram singur și a văzut mai multa lume! După vreo trei zile, la știrile TVR, a anunțat, pentru prima dată, ca deasupra Europei și a României, au fost observate mai multe OZN-uri, lucru care m-a mai liniștit putin și că ceea ce am văzut nu era o prostie!

Mai am câteva întâmplări ciudate, pe care le-am trăit, dar am început cu aceste doua ca sa urmez o linie cronologica.
Mulțumesc pentru răbdare, dacă ați avut răbdarea să citiți pană la sfârșit.
Dumneavoastră ce credeți despre ce am văzut? Va interesează, merită să vă mai trimit?!
O zi frumoasă în continuare și numai bine!"

Mulțumim domnului Sandu M. pentru observațiile trimise. Bineînțeles că ne interesează observațiile din Romania și nu numai. Așteptam și alte observații.

Nota: poza nu are legătură cu observațiile.

miercuri, 21 august 2019

Obiect rotund, proiectează lumini colorate peste casă și curte

Data: 2009.10.00
Ora: 2
Locația: Curcani, jud, Călărași
Observator: E. Nicoleta
Descriere observație
"S-a întâmplat în Curcani, jud, Călărași, octombrie 2009, ora 2.
Dormeam profund și m-a trezit ceva, Am deschis ochii și am văzut pe gem lumini portocalii. care pâlpaiau, Am crezut că este incendiu la casa vecină. Am sărit din pat, (atunci am văzut ora 2 afișată pe receiver) și am ieșit pe un hol cu geamuri mari ce dau spre curte. Atunci am înlemnit, Nu am mai putut să mă mișc, în cap am simțit o presiune și un bâzâit ca la transformator, iar toate organele din mine am simțit cum s-au ridicat în gat. Curtea era plină de lumini portocalii, vezi și roșii care se roteau intermitent și care veneau de la un obiect rotund ce stătea nemișcat deasupra casei. După un timp s-a oprit acel bârâit din cap, am simțit că mi s-a încălzit corpul și am început să mă mișc. Mi-a dispărut și teama aceea, cum sa explic acea teamă... este o teamă dură și rece, dar care nu te învinge! ai de-a face cu altceva din ceea ce ești învățat să simți, M-am apropiat de geam să vad obiectul de unde veneau acele lumini, dar era prea sus. Era rotund, și luminile se învârteau în cerc, așa cât tine curtea și pe peretele casei vecine. Acel obiect a început să se deplaseze ușor la distantă joasă, că i-am văzut luminile cum se propagă pe stâlpul de la stradă. Am stat cu ochii pe stâlp pană au dispărut acele lumini intermitente, portocalii, verzi și roșii. Când m-am întors în dormitor, ora pe receiver arata 2:20. Mi-a fost teamă să povestesc cuiva să nu creadă ca sunt nebună. De atunci am mai avut și alte experiențe, teama o pot controla, și am lăsat totul asa, Este mai mult de cât mine. Poate unora așa trebuie să li se întâmple!
Altceva, aici este o zonă, camp agricol, intre localitatea Mitreni și DN4, unde apar obiecte și chiar au activitate, parcă ar cauta ceva în sol, așa zic eu, cercetează ceva. Într-o noapte, 15 august 2014, mă deplasam pe DN4 împreună cu fiul meu și am văzut un astfel de obiect rotund care avea de jur inprejur luminițe aprinse. Venea înspre noi. Am oprit și am vrut să-l filmez dar nu am putut, nu s-a văzut pe cameră. Apoi a trecut un avion pe deasupra lui și una câte una s-au stins toate luminițele care îl înconjura și a dispărut, a devenit invizibil. Sa fie vreo tehnologie a oamenilor de care noi nu știm? sau vedem ce-a văzut Ezechiel?"
Mulțumim Nicoleta pentru observațiile trimise la asociație.
Nota: poza nu are legătură cu observația descrisă  mai sus, este doar pentru exemplificare.

joi, 1 august 2019

Două întâmplări din Buzău

Cazurile au fost primite pe mail-ul asfanufo@yahoo.com pe 20 iulie 2019, de la Andrei Claudia (nume fictiv).

 "In primul rând vreau să menționez că nu doresc să-mi declin identitatea. Vă scriu aceste rânduri deoarece aș dori să povestesc două întâmplări stranii care din punctul meu de vedere m-au lăsat cu multe semne de întrebare chiar dacă au trecut multi ani de atunci.

Primul eveniment s-a întâmplat cred că prin vara anului 2005-2006, eram la țară într-un sat din Buzău și am mers cu niște prietene pe câmp în vizită la părinții uneia din fete. (părinții fetei erau la treburile câmpului). Menționez că eram eu, o fată de aceiași vârstă ca și mine și cele două surori ale ei. (una din surori avea în jur de un an și o plimbam cu căruciorul). Mergând noi pe câmp dintr-o dată la o distantă foarte mică de noi pe cer a apărut un fel de navă (sau nu știu cum să o numesc); îmi amintesc că era alcătuită din placi metalice. Forma nu mi-o amintesc foarte bine dar știu că era oarecum rotundă-ovală cu un brat mai lung. Noi ne-am panicat și am rămas înlemnite într-un loc. Îmi amintesc că una din fete a strigat ,,fată, ia fata din căruț!'' de teamă să nu i se întâmple ceva. Știu că acel brat metalic de care povesteam s-a alungit ca și cum ar fi fost un microscop, ne-a analizat și dintr-o dată a dispărut, nava s-a făcut invizibilă. Ciudat este faptul că, acum, după atâția ani încă ne mai amintim de această întâmplare și nu ne putem da seama de ceea ce a fost atunci."
Intre timp am primit și desenul, așa arăta obiectul văzut de martoră, parcă seamănă cu cel din poză nu? 

"Al doilea eveniment a avut loc în același sat, acum vreo 4 sau 5 ani. De data aceasta protagonista este tot una din prietenele care au fost acum multi ani cu mine pe camp. Era vara  și cum se procedează la țară, noaptea se strâng copii la poarta. Îmi amintesc că era în jur de ora 22:00 seara. Această fată a spus că vrea să meargă pană acasă (nu a fost ceva ciudat pentru că stătea foarte aproape de locul unde eram noi). S-a dus către casă și în nici 10 minute o vedem pe stradă cu o lovitură la cap în zona tâmplei și nu își mai amintea nimic. Ciudat este faptul că noi nu am auzit și nu am văzut nimic în ciuda faptului că eram foarte aproape de locuința ei. Vreau să vă spun că nici în ziua de astăzi fata aceasta nu își amintește ce i s-a întâmplat în acea noapte.

Acum, dacă se poate, aș dori să vă adresez și dvs. întrebarea:  ce considerați că a fost? sau dacă în primul eveniment relatat într-adevăr este vorba de alte ființe de ce doar ne-au privit fără a ne face ceva?

In încheiere vreau să mă repet spunând că nu voi transmite date cu privire la identitatea mea sau a celor ce apar în relatări. Am trimis acest e-mail în speranța că voi primi un răspuns și de ce nu aceste relatări să reprezinte și pentru dumneavoastră un aspect la cercetările pe care le efectuați."

Mulțumim Claudia pentru relatări și după cum vezi păstram anonimatul celor care doresc asta.

Notă: poza nu are legătură cu observația fetelor, este doar pentru exemplificare.

luni, 22 iulie 2019

OZN sub forma de clopot

Observator Andrei Ion, profesia economist.
Anul 1970, luna noiembrie, seara în jurul orei 20.
Fenomenul s-a produs  în localitatea Muntenii de Jos, județul Vaslui. 
Observația a fost făcută cu ochiul liber.

Descriere observație

La acel moment am ieșit din casă după ce-mi terminasem de făcut lecțiile, pentru a respira o gură de aer proaspăt, după care urma să  mă odihnesc pentru a doua zi.
La întoarcere în locuință, când am ajuns în dreptul ușii de la intrare, am observat spre nord o lumină, dar nu am dat importantă și am intrat pe hol. Aici m-am oprit și m-am gândit să vad ce e cu acea lumină, am ieșit din nou afară, aruncând o privire în dreapta unde observasem acea  lumină.
     Am fost impresionat de ce am văzut - un obiect având o formă nemaivăzută până atunci se deplasa deasupra solului cu o viteză mică (aproximativ 5 Km pe ora) la o distantă de aproximativ 10 m fată de sol fără a produce nici un zgomot, având o formă aproximativ a unui clopot cu partea superioară discoidală  prevazut cu niște hublouri prin care lumina curgea asemeni unui fluid având toate culorile curcubeului fiind foarte clară și suportabilă. Obiectul avea  dimensiunile la partea discoidală de aproximativ 6 m iar înălțimea obiectului era de aproximativ 7 m, în timpul deplasării se rotea și în jurul axei sale.
     Am urmărit multe emisiuni științifice ori filme S.F. dar acea forma a obiectului nu semăna cu niciunul din cele văzute până atunci.
     In acel moment am fost cuprins de un sentiment de groază, frică dar și de curiozitate și în următorul moment am intrat înapoi pe hol unde am dat perdeaua la o parte urmărind pe geam acel obiect.
      Atunci când acel obiect se afla  prin  fața casei  la o depărtare de aproximativ 150-200 m, și  o înălțime fată de sol de 10 metri și văzând că nu se întâmplă nimic periculos  am ieșit afară de pe hol  pentru a vedea și urmări  mai bine fenomenul.
       Obiectul și-a urmat cursul cu aceiași viteză, a traversat un șes după care a aterizat pe o colină la o distantă de aproximativ 2,5-3 Km de locul unde mă aflam, a staționat aproximativ 25-30 minute.
        In tot acest timp obiectul emana aceiași lumină dar din cauza distantei nu puteam observa și ce se întâmplă  pe lângă ea .
       După aproximativ 25-30 minute acel obiect s-a înălțat de la sol deplasându-se cu aceiași viteză dar numai în înălțime. Când obiectul a atins înălțimea de aproximativ 3000 m, obiectul a pornit brusc cu o viteza inimaginabilă, mai mare ca viteza unui fulger.
Nu s-a produs nici un efect surprinzător, nu au fost martori suplimentari.
Postez alăturat desenul obiectului. Recunosc că nu prea am talent la desen, obiectul respectiv s-ar compune din 3 parți.
1-partea discoidală superioară; 
2-partea din mijloc care constituie învelișul obiectului și  avea o culoare gri cenușiu, putându-se observa pe el unele pete;
3-partea inferioară de la bază avea aspect metalic și o culoare argintie.

Observația a fost primită pe mail asfanufo@yahoo.com sub formă de chestionar completat, la data de 
07 iulie 2019.
Mulțumim domnului Andrei Ion (nume fictiv) pentru observația trimisă la asociație.

Nota: domnul nu a dorit să folosim numele real în această postare.

joi, 4 iulie 2019

Automobil făcut să leviteze de un OZN

Data 02.12.2001


După ce s-a rătăcit în pădure, un șofer din Buhuși susține ca a fost ridicat de pe drum de o farfurie zburătoare și dus pe sus până acasă.
Laurențiu Agachi are 23 de ani și este din orașul Buhuși. Fiindcă este foarte timid, a ezitat mult sa ne contacteze, dar în cele din urma s-a hotarît.
"Dumneavoastră ați scris despre asemenea întâmplări și sunt sigur că nu o să credeți despre mine că-s nebun."
După discuția purtată cu tânărul, am realizat că aceste trăiri nu sunt nici pe departe fantasmagorii. Plin de entuziasm, băiatul a declarat: "Până la dumneavoastră să știți că nimeni nu m-a crezut."

Ce s-a întâmplat atunci:
In seara zilei de 2 decembrie, Laurențiu fusese la prietena lui, în localitatea Ludasi, situată la câteva zeci de kilometri distantă. „Era al doilea drum pe care-l făceam singur cu mașina pană acolo și chiar dacă la ducere m-am descurcat de minune, la întoarcere situația nu mai era asa de roz. Se stârnise, pe la șapte seara, o măzăriche amarnică și pământul înghețase bocnă. Mi-am luat rămas bun de la prietena mea și, ca sa mai scurtez din drum, mi-am zis să nu mai trec prin Bacău, s-o iau pe scurtătură, prin Balcani. Erau vreo 14 kilometri de drum neasfaltat, dar, având în vedere că pământul era înghețat, mi-am zis că asta-i soluția potrivită și voi face fată cu brio acestei încercări. Mi-era cam frică, dar mă gândeam că o scot lesne la capăt."

Dezlănțuirea naturii

Abia pătruns pe acel drum lateral, străjuit de o parte și de alta de păduri, tânărul s-a văzut încolțit dintr-o dată de stihiile naturii. „După vreo jumătate de oră, s-a dezlanțuit o vijelie cumplită. Pe acea porțiune de drum există o zonă deschisă, între două păduri. Mașina a început să danseze și făceam eforturi disperate de a o stăpâni. Mergeam cu viteză, și mă gândeam că, dacă aș fi încetinit, aș fi riscat să fiu aruncat în șanțul de pe marginea drumului. Dar uraganul ce se învârtea asupra mea parcă ar fi ținut mașina pe loc, parcă ar fi vrut să nu mă mai lase să plec de acolo!"

Am crezut că a luat foc pădurea

Tânărul a reușit pană la urmă să intre din nou într-o zona mai ferită, împădurită, dar, orbit de viscol, nu și-a dat seama că părăsise drumul principal și o luase, din greșeală, pe un drum forestier care se înfunda.
"Am văzut în fata, dintr-o dată, bariera de copaci și am crezut că înnebunesc de frică, mărturisește Laurențiu. M-am dat jos din mașină și am văzut că nu puteam să mă întorc, iar singura soluție era să merg în marșarier, în condițiile în care instalația de dezaburire nu mai funcționa. Am intrat definitiv în panică. Pe când îmi frământam eu creierii ce și cum să fac, deasupra copacilor, undeva în stânga mea, a apărut o lumina puternică, portocalie. Prima dată am crezut că a luat foc pădurea. Dar pe urmă, văzînd că lumina este mult ridicată fată de sol, ma-am mirat și mai tare. Atunci se afla, cred, la vreo 700-800 metri depărtare de mine, dar, din cauza viscolului ce nu mai contenea, nu o vedeam foarte bine. Lumina părea să fie degajata de un obiect de forma rotundă... Acesta s-a ridicat brusc și apoi a început să coboare, legănându-se pe cer de parcă ar fi fost o lanternă magică."

O liniște mormântală

"In clipa când s-a oprit chiar deasupra mașinii, a proiectat o rază asupra mea și, la lumina ei, am văzut totul câțiva metri în jur. Era o liniște mormântală și vântul, care pană atunci îmi vâjâise ca turbat pe la urechi, se oprise de tot. Ningea liniștit și raza aceea stătea proiectată pe mașina mea, înconjurând-o ca într-o sferă de lumină. Atunci m-am gândit pentru prima oară că acel obiect ar putea fi o nava extraterestră și m-a cuprins o frica grozavă, gândindu-mă că mă răpește si nu mai aude nimeni de mine. Am dat buzna în mașină și am pornit în marșarier, hotărât ca mai curând să intru în șanț cu toată viteza decât să fiu supus la cine știe ce experiențe, pentru că mai citisem și eu despre extratereștri și despre experimentele pe care le fac asupra pământenilor..."

Am simțit că plutesc în interiorul mașinii

Dar după doar câteva zeci de metri parcurși, Laurențiu a simțit că se întâmplă ceva straniu. Deși ținea pedala accelerației apăsată, mașina s-a oprit în loc. "Am simțit o izbitură și mașina s-a ridicat într-o parte, în asa fel încât am căzut pe scaunul din dreapta. Am simțit apoi că plutesc în interiorul mașinii... Da, oricât ar părea de ciudat și de incredibil, pluteam, nu mai atingeam deloc scaunul, parcă levitam la câțiva centimetri. Mașina, astfel înclinată, a început să se învârtă încet și am văzut, împietrit de groază, cum copaci defilau prin fata ochilor mei. O noua izbitură, urmată de căderea mașinii, m-a făcut să înțeleg că fusesem de fapt luat pe sus, răsucit cu 180 grade și acum, înaintea mea, se întindea drumul de întoarcere. Am pornit cu toată viteza, aruncând, din când în când, câte o privire prin parbriz, să vad dacă acel OZN, căci eram încredințat că altceva nu putea fi, se mai tine după mine! Nu mă slăbea o clipă și atunci am accelerat și eu... Spre marea mea mirare însă, dacă până atunci simțisem hurducăturile drumului, acum parcă mergeam pe o sosea asfaltată, neteda ca-n palmă! M-a condus până acasă”

„Mergând cu așa viteză, nici nu am simțit cât de repede am ajuns acasă, la Buhuși. OZN-ul tot timpul s-a ținut după mine, dar am observat că atunci când treceam prin sate, pe traseu, se ridica întotdeauna la o înălțime mai mare, iar viteza mașinii mele scădea, chiar dacă apăsam accelerația la blană, cum se spune! Mi se părea că merg ca pe o pernă de aer, că uneori goneam atât de (repede încât nici nu atingeam pământul... Am ajuns în fata curții, am ieșit din mașină, dar OZN-ul era tot acolo, stând însă nemișcat, ca și cum ar fi așteptat să vadă ce-o să fac. A mai rămas timp de vreo cinci minute, apoi a trimis o rază spre casă, ca și cum ar fi vrut sa-mi arate că ei doriseră cu orice preț să mă aducă acolo în siguranță. Apoi s-a ridicat cu viteza, pierzându-se în zare, spre Bacău."